72. Faptul că misiunea evanghelizatoare a întâlnit în drumul ei mai întâi filozofia greacă nu constituie o indicaţie în nici un fel închisă pentru alte apropieri. Astăzi, pe măsură ce Evanghelia intră în contact cu arii culturale rămase până acum în afara mediului de răspândire a creştinismului, datorii noi i se prezintă inculturării. Probleme analoge celor cu care Biserica s-a înfruntat în primele secole se pun generaţiei noastre.

Gândul meu se îndreaptă spontan spre meleagurile Orientului, atât de bogate în foarte vechi tradiţii religioase şi filozofice. Prin ele, India ocupă un loc special. Un mare elan spiritual duce gândirea indiană spre căutarea unei experienţe care, eliberând spiritul de condiţionările timpului şi ale spaţiului, să aibă valoare de absolut. În dinamismul acestei căutări de eliberare se situează marile sisteme metafizice.

Le revine creştinilor de astăzi, înainte de toate celor din India, misiunea de a extrage din acest patrimoniu bogat elementele compatibile cu credinţa lor astfel încât să derive din ele o îmbogăţire a gândirii creştine. Pentru această lucrare de discernământ, care îşi află inspiraţia sa în Declaraţia conciliară Nostra aetate, ei vor ţine cont de un anumit număr de criterii. Primul este cel al universalităţii spiritului uman, ale cărui exigenţe fundamentale se regăsesc identice în culturile cele mai diferite. Al doilea, derivând din primul, constă în aceasta: când Biserica intră în contact cu marile culturi la care nu a ajuns mai înainte, nu poate să lase deoparte ceea ce a acumulat din inculturarea în gândirea greco-latină. A refuza o asemenea moştenire ar fi să mergi împotriva planului providenţial al lui Dumnezeu, care conduce Biserica sa de-a lungul drumurilor timpului şi ale istoriei. De altfel, acest criteriu este valabil pentru Biserica din orice timp, şi pentru cea de mâine, care se va simţi îmbogăţită prin achiziţiile realizate în apropierea de astăzi de culturile orientale şi va afla în această moştenire indicaţii noi pentru a intra în mod fructuos în dialog cu acele culturi pe care omenirea va şti să le facă să înflorească în drumul ei de întâlnire cu viitorul. În al treilea rând, se va avea grijă de a nu se confunda revendicarea legitimă a specificităţii şi a originalităţii gândirii indiene cu ideea că o tradiţie culturală trebuie să se închidă în ceea ce o diferenţiază şi să se afirme prin opoziţia sa faţă de alte tradiţii, ceea ce ar fi contrar naturii însăşi a spiritului uman.

Ceea ce s-a spus aici despre India este valabil şi pentru moştenirea marilor culturi ale Chinei, Japoniei şi a altor ţări din Asia, ca şi pentru bogăţiile culturilor tradiţionale din Africa, transmise mai ales pe cale orală.