73. În lumina acestor consideraţii, raportul care trebuie să se instaureze în mod oportun între teologie şi filozofie va fi sub semnul circularităţii. Pentru teologie, punct de pornire şi izvor originar va trebui să fie mereu cuvântul lui Dumnezeu revelat în istorie, în timp ce obiectivul final nu va putea să fie decât înţelegerea acestuia aprofundată treptat în succesiunea generaţiilor. Deoarece, pe de altă parte, cuvântul lui Dumnezeu este adevăr (cf. In 17,17), pentru o mai bună înţelegere a sa este de ajutor căutarea umană a adevărului, adică filozofarea, dezvoltată în respectul legilor care îi sunt proprii. Nu este vorba pur şi simplu de a utiliza, în discursul teologic, un concept sau altul sau un fragment dintr-un sistem filozofic; hotărâtor este ca raţiunea celui credincios să exercite capacităţile sale de reflecţie în căutarea adevărului în interiorul unei mişcări care, pornind de la cuvântul lui Dumnezeu, se străduieşte să ajungă la o mai bună înţelegere a lui. Este clar, de altfel, că, mişcându-se între aceşti doi poli - cuvântul lui Dumnezeu şi o mai bună cunoaştere a sa -, raţiunea este într-un fel avertizată, într-un fel călăuzită, spre a evita căile ce ar putea să o conducă în afara adevărului revelat şi, în definitiv, în afara adevărului pur şi simplu; mai bine zis ea este stimulată să exploreze căile care de una singură nici măcar nu ar fi bănuit că ar putea să le parcurgă. Din acest raport de circularitate cu cuvântul lui Dumnezeu filozofia iese îmbogăţită, pentru că raţiunea descoperă orizonturi noi şi nebănuite.