77. O altă stare semnificativă a filozofiei este aceea când teologia însăşi cheamă în cauză filozofia. În realitate, teologia a avut mereu şi continuă să aibă nevoie de contribuţia filozofică. Fiind lucrare a raţiunii critice în lumina credinţei, munca teologică presupune şi cere în întreaga ei cercetare o raţiune din punct de vedere conceptual şi argumentativ educată şi formată. Teologia, în plus, are nevoie de filozofie ca interlocutoare pentru a verifica inteligibilitatea şi adevărul universal al afirmaţiilor sale. Faptul nu este întâmplător că filozofii necreştine au fost asumate de părinţii Bisericii şi de teologii medievali cu această funcţie explicativă. Acest fapt istoric arată valoarea autonomiei pe care filozofia o păstrează şi în această a treia stare, dar totodată arată transformările necesare şi profunde pe care ea trebuie să le sufere.

Datorită contribuţiei sale indispensabile şi nobile, filozofia a fost numită chiar din epoca patristică ancilla theologiae. Titlul nu a fost aplicat pentru a indica o supunere servilă sau un rol pur funcţional al filozofiei în raport cu teologia. Mai degrabă a fost folosit în sensul în care Aristotel vorbea despre ştiinţele experimentale ca "slujitoare" ale "filozofiei prime". Expresia, astăzi cu greu utilizabilă datorită principiilor de autonomie la care s-a făcut referinţă, a servit în cursul istoriei pentru a indica necesitatea raportului între cele două ştiinţe şi imposibilitatea separării lor.

Dacă teologul ar refuza să se folosească de filozofie, ar risca să facă filozofie fără ştiinţa sa şi să se închidă în structuri de gândire puţin adaptate înţelegerii credinţei. Filozoful, în ceea ce-l priveşte, dacă ar exclude orice contact cu teologia, s-ar simţi dator să înstăpânească de unul singur conţinuturile credinţei creştine, aşa cum s-a întâmplat cu unii filozofi moderni. Într-un caz ca şi în celălalt, s-ar profila pericolul distrugerii principiilor fundamentale de autonomie pe care orice ştiinţă în mod just le vrea a fi garantate.

Starea filozofiei analizată aici, datorită implicaţiilor pe care le comportă în înţelegerea Revelaţiei, se situează împreună cu teologia mai direct sub autoritatea Magisteriului şi a discernământului său, după cum am prezentat mai înainte. De fapt, din adevărurile de credinţă derivă anumite exigenţe pe care filozofia trebuie să le respecte în momentul în care intră în raport cu teologia.