83. Cele două exigenţe de mai sus comportă o a treia: este necesară o filozofie cu caracter în mod autentic metafizic, adică în stare să transceadă datele empirice pentru a ajunge, în căutarea ei de adevăr, la ceva absolut, ultim, temeinic. Aceasta este o exigenţă implicită atât în cunoaşterea cu caracter sapienţial cât şi în cea cu caracter analitic; în mod deosebit, este o exigenţă proprie cunoaşterii binelui moral, al cărui ultim temei este Binele suprem, Dumnezeu însuşi. Nu înţeleg să vorbesc aici despre metafizică ca despre o şcoală specifică sau despre un curent istoric special. Doresc numai să afirm că realitatea şi adevărul transcend realitatea de fapt şi empiricul, şi vreau să revendic puterea pe care o are omul de a cunoaşte această dimensiune transcendentă şi metafizică în mod adevărat şi sigur, deşi imperfectă şi analogică. În sensul acesta, metafizica nu este văzută ca alternativă la antropologie, deoarece tocmai metafizica permite fundamentarea conceptului de demnitate a persoanei în virtutea condiţiei sale spirituale. Persoana, în mod deosebit, constituie un domeniu privilegiat al întâlnirii cu fiinţa şi, deci cu reflecţia metafizică.

Oriunde omul descoperă prezenţa unui apel al absolutului şi al transcendentului, acolo i se deschide o spirală spre dimensiunea metafizică a realului: în adevăr, în frumuseţe, în valorile morale, în persoana altuia, în fiinţa însăşi, în Dumnezeu. O mare provocare ce ne aşteaptă la sfârşitul acestui mileniu este aceea de a şti să facem trecerea, pe cât de necesară pe atât de urgentă, de la fenomen la fundament. Nu se poate să ne oprim doar la experienţă; chiar când aceasta exprimă şi face evidentă interioritatea omului şi spiritualitatea sa, este necesar ca reflecţia speculativă să ajungă la substanţa spirituală şi la temeiul care o susţine. O gândire filozofică care ar refuza orice deschidere metafizică, aşadar, ar fi în mod radical inadecvată să dezvolte o funcţie de mediere în înţelegerea Revelaţiei.

Cuvântul lui Dumnezeu face referinţe continue la ceea ce depăşeşte experienţa şi chiar gândirea omului; dar această "taină" nu ar putea să fie revelată, nici teologia nu ar putea să o facă inteligibilă în vreun fel,(¹⁰²) dacă cunoaşterea umană ar fi în mod riguros limitată la lumea experienţei sensibile. Deci metafizica se pune ca mediere privilegiată în cercetarea teologică. O teologie lipsită de orizontul metafizic nu ar reuşi să ajungă dincolo de experienţa religioasă şi nu ar permite înţelegerii credinţei (intellectus fidei) să exprime cu coerenţă valoarea universală şi transcendentă a adevărului revelat.

Dacă insist atât pe componenta metafizică, se datorează faptului că sunt convins că aceasta este calea obligatorie pentru a depăşi situaţia de criză care cuprinde astăzi mari sectoare ale filozofiei şi pentru a corecta astfel unele comportamente eronate răspândite în societatea noastră.