88. Un alt pericol de luat în seamă este ştiinţismul. Această concepţie filozofică refuză să admită ca valide formele de cunoaştere diferite de cele care sunt proprii ştiinţelor pozitive, exilând în marginile simplei imaginaţii atât cunoaşterea religioasă şi teologică, cât şi cunoaşterea etică şi estetică. În trecut, aceeaşi idee se exprima în pozitivism şi în neopozitivism, care considerau lipsite de sens afirmaţiile cu caracter metafizic. Critica epistemologică a discreditat această poziţie şi iată că aceasta renaşte sub hainele noi ale ştiinţismului. În perspectiva aceasta, valorile sunt văzute ca simple produse ale emotivităţii şi noţiunea de fiinţă este pusă deoparte pentru a face loc purei şi simplei realităţi de fapt. Succesele incontestabile ale cercetării ştiinţifice şi ale tehnologiei contemporane au contribuit la răspândirea mentalităţii ştiinţiste, care pare să nu mai aibă graniţe, având în vedere cum a pătruns în diferite culturi şi ce schimbări radicale a adus în ele.

Trebuie să constatăm, din păcate, că ceea ce ţine de întrebarea privitoare la sensul vieţii este considerat de ştiinţism ca făcând parte din domeniul iraţionalului sau al imaginarului. Nu mai puţin decepţionantă este apropierea acestui curent de gândire faţă de alte mari probleme ale filozofiei, care, când nu sunt ignorate, sunt abordate cu analize care se bazează pe analogii superficiale, lipsite de temei raţional. Lucrul acesta duce la sărăcirea reflecţiei umane, căreia îi sunt sustrase acele probleme de fond pe care omul (animal rationale), încă de la începuturile existenţei sale pe pământ, şi le-a pus în mod constant. Lăsată deoparte, în perspectiva aceasta, critica care provine din aprecierea etică, mentalitatea ştiinţistă a reuşit să facă pe mulţi să accepte ideea după care ceea ce în mod tehnic se poate face devine prin faptul însuşi şi admisibil din punct de vedere moral.