90. Tezele expuse până aici conduc, la rândul lor, la o concepţie mai generală, care pare că astăzi constituie orizontul comun al multor filozofii ce şi-au luat rămas bun de la sensul fiinţei. Intenţionez să mă refer la lectura nihilistă, care, în acelaşi timp, este refuzul oricărui fundament şi negarea oricărui adevăr obiectiv. Nihilismul, mai înainte de a fi în contradicţie cu exigenţele şi conţinuturile proprii ale cuvântului lui Dumnezeu, este negarea umanităţii omului şi a identităţii sale însăşi. Nu se poate lăsa deoparte, de fapt, că uitarea fiinţei comportă în mod inevitabil pierderea contactului cu adevărul obiectiv şi, în consecinţă, cu temeiul pe care se sprijină demnitatea omului. În felul acesta se face loc posibilităţii de a şterge de pe faţa omului trăsăturile care revelează asemănarea sa cu Dumnezeu, pentru a-l conduce progresiv sau la o distructivă voinţă de putere sau la disperarea singurătăţii. După ce i-ai luat omului adevărul, pretenţia de a-l face liber este o iluzie curată. Adevărul şi libertatea, de fapt, sau se unesc împreună sau împreună pier într-un mod vrednic de milă.(¹⁰⁶)