Sarcini actuale pentru teologie

92. Întrucât este înţelegere a Revelaţiei, teologia în diferitele epoci istorice s-a găsit mereu în faţa datoriei de a recepta instanţele variatelor culturi pentru a mijloci apoi în ele, printr-o conceptualizare coerentă, conţinutul credinţei. Şi astăzi îi revine o dublă sarcină. Pe de o parte, de fapt, ea trebuie să dezvolte angajamentul pe care Conciliul Vatican II, la timpul său, i l-a încredinţat: reînnoirea propriilor metodologii în vederea unei slujiri mai eficiente a evanghelizării. Cum să nu ne gândim, în perspectiva aceasta, la cuvintele rostite de suveranul pontif Ioan al XXIII-lea la deschiderea Conciliului? El spunea atunci: "Este necesar ca, aderând la aşteptarea vie a celor care iubesc cu sinceritate religia creştină, catolică, apostolică, doctrina aceasta să fie mai mult şi mai profund cunoscută, şi ca sufletele să fie în ea mai deplin instruite şi formate; este necesar ca această doctrină sigură şi neschimbătoare, care trebuie să fie respectată cu fidelitate, să fie aprofundată şi prezentată într-un mod care să corespundă la exigenţele timpului nostru".(¹⁰⁷)

Pe de altă parte, teologia trebuie să-şi fixeze ochii pe adevărul ultim care îi este încredinţat prin Revelaţie, fără a se mulţumi cu oprirea la stadii intermediare. Este bine pentru teolog să amintim că lucrarea sa corespunde "dinamismului sădit în credinţa însăşi" şi că obiectul propriu al cercetării sale este "adevărul, Dumnezeul cel viu şi planul său de mântuire revelat în Isus Cristos".(¹⁰⁸)

Această misiune, care îi revine în primă instanţă teologiei, provoacă în acelaşi timp şi filozofia. Volumul problemelor care se impun astăzi, de fapt, cere o lucrare comună, chiar dacă este condusă după metodologii diferite, pentru ca adevărul să fie din nou cunoscut şi exprimat. Adevărul, care este Cristos, se impune ca autoritate universală care guvernează, stimulează şi face să crească (cf. Ef 4,15) atât teologia cât şi filozofia.

A crede în posibilitatea de a cunoaşte un adevăr universal valid nu este nicidecum izvor de intoleranţă; dimpotrivă, este o condiţie necesară pentru un dialog sincer şi autentic între persoane. Numai cu această condiţie este posibil să se depăşească diviziunile şi să se parcurgă împreună drumul spre adevărul în întregime tot, urmând acele cărări pe care numai Spiritul Domnului înviat le cunoaşte.(¹⁰⁹) Cum anume se configurează în mod concret astăzi exigenţa unităţii, în vederea sarcinilor actuale ale teologiei, este ceea ce doresc să arăt acum.