99. Lucrarea teologică în Biserică este în primul rând o slujire a vestirii credinţei şi a catehezei.(¹¹⁷) Vestirea şi kerigma cheamă la convertire, propunând adevărul lui Cristos care culminează în misterul său pascal: numai în Cristos, de fapt, este posibilă cunoaşterea adevărului care mântuieşte (cf. Fap 4,12; 1Tim 2,4-6).

În contextul acesta, se înţelege bine de ce, în afară de teologie, asumă o relevanţă deosebită şi referinţa la cateheză: aceasta posedă, de fapt, implicaţii filozofice care se aprofundează în lumina credinţei. Învăţătura dată în cateheză are un efect formativ pentru persoană. Cateheza, care este şi comunicare lingvistică, trebuie să prezinte doctrina Bisericii în integritatea sa,(¹¹⁸) arătând legătura sa cu viaţa credincioşilor.(¹¹⁹) Se înfăptuieşte în felul acesta o unire specială între învăţătură şi viaţă care altfel este imposibil de realizat. Ceea ce se comunică în cateheză, de fapt, nu este un corp de adevăruri conceptuale, ci taina lui Dumnezeu cel viu.(¹²⁰)

Reflecţia filozofică poate contribui mult la clarificarea raportului dintre adevăr şi viaţă, dintre eveniment şi adevărul doctrinar şi, mai ales, relaţiei dintre adevărul transcendent şi limbajul inteligibil din punct de vedere uman.(¹²¹) Reciprocitatea care se creează între disciplinele teologice şi rezultatele la care au ajuns diferitele curente filozofice poate să exprime, deci, o fecunditate reală

în vederea comunicării credinţei şi a unei înţelegeri mai profunde a acesteia.