CONCLUZIE

100. La mai mult de o sută de ani de la publicarea enciclicei Aeterni Patris a lui Leon al XIII-lea, la care am făcut referinţă de mai multe ori în aceste pagini, mi s-a părut necesar să reiau din nou şi într-un mod mai sistematic discursul despre tema raportului dintre credinţă şi filozofie. Importanţa pe care gândirea filozofică o îmbracă în dezvoltarea culturilor şi în orientarea comportamentelor personale şi sociale este evidentă. Aceasta exercită o puternică influenţă, nu întotdeauna percepută într-o manieră clară, şi în teologie şi diferitele sale discipline. Din cauza acestor motive, am considerat potrivit şi necesar să subliniez valoarea pe care filozofia o posedă în raport cu înţelegerea credinţei şi limitele la care ea se expune când uită sau refuză adevărurile Revelaţiei. Biserica, de fapt, rămâne în cea mai profundă convingere că credinţa şi raţiunea "îşi dau un ajutor reciproc",(¹²²) exercitând una pentru cealaltă o funcţie fie de examinare critică şi purificatoare, fie de stimul pentru a înainta în căutare şi în aprofundare.