Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library
Ioannes Paulus PP. II
Fides et Ratio

IntraText CT - Text

Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

106. Apelul meu, în plus, se îndreaptă către filozofi şi către cei care predau filozofia, pentru ca aibă curajul de a recupera, pe urma unei tradiţii filozofice veşnic valabile, dimensiunile de autentică înţelepciune şi de adevăr, şi metafizic, ale gândirii filozofice. se lase interpelaţi de exigenţele care izvorăsc din cuvântul lui Dumnezeu şi aibă puterea de a conduce discursul lor raţional şi de argumentare ca răspuns la o astfel de interpelare. fie mereu îndreptaţi spre adevăr şi atenţi la binele pe care adevărul îl conţine. În felul acesta vor putea formuleze acea etică autentică de care omenirea are o nevoie urgentă, în mod deosebit în aceşti ani. Biserica urmăreşte cu atenţie şi simpatie cercetările lor; fie aşadar siguri de respectul pe care ea îl păstrează faţă de justa autonomie a ştiinţei lor. vrea încurajez, în mod deosebit, credincioşii care lucrează în câmpul filozofiei, pentru ca lumineze diferitele domenii ale activităţii umane prin exerciţiul unei raţiuni care se face mai sigură şi înaltă prin sprijinul ce-l primeşte de la credinţă.

Nu pot nu adresez, în fine, un cuvânt către oamenii de ştiinţă, care prin cercetările lor ne furnizează o cunoaştere crescândă a universului în ansamblul său şi a varietăţii incredibil de bogate a componentelor sale, însufleţite şi neînsufleţite, cu complexele lor structuri atomice şi moleculare. Drumul străbătut de ei a atins, îndeosebi în secolul acesta, niveluri care continuă ne uimească. În exprimarea admiraţiei mele şi a încurajării mele faţă de aceşti pionieri valoroşi ai cercetării ştiinţifice, cărora omenirea le datorează atât de mult în dezvoltarea sa prezentă, simt datoria de a-i îndemna continue în eforturile lor rămânând mereu în orizontul sapienţial, în care achiziţiile ştiinţifice şi tehnologice se alătură valorilor filozofice şi etice, care sunt manifestarea caracteristică şi peste care nu poţi trece a persoanei umane. Omul de ştiinţă este foarte conştient "cercetarea adevărului, şi când se referă la o realitate limitată a lumii sau a omului, nu se termină niciodată; trimite mereu spre ceva care este dincolo de obiectul imediat al studiilor, spre întrebări care deschid calea spre mister".(131)




131) IOAN PAUL AL II-LEA, Discurs la Universitatea din Cracovia cu ocazia aniversării a 600 de ani de la înfiinţare în Alma Mater Jagellonica (8 iunie 1997), 4; L'Osservatore Romano, 9-10 iunie 1997, p. 12.






Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

IntraText® (V89) Copyright 1996-2007 EuloTech SRL