108. Ultimul meu gând este îndreptat spre Aceea pe care rugăciunea Bisericii o invocă drept Scaunul Înţelepciunii. Viaţa ei însăşi este o adevărată parabolă capabilă să răspândească lumină asupra reflecţiei pe care am făcut-o. Se poate întrevedea, de fapt, o profundă consonanţă între vocaţia Fericitei Fecioare şi aceea a filozofiei autentice. După cum Fecioara a fost chemată să ofere întreaga sa umanitate şi feminitate pentru ca Cuvântul lui Dumnezeu să poată lua trup şi să se facă unul dintre noi, la fel filozofia este chemată să împrumute lucrarea sa, raţională şi critică, pentru ca teologia ca înţelegere a credinţei să fie fecundă şi eficientă. După cum Maria, în consimţământul dat la vestea îngerului Gabriel, nu a pierdut nimic din adevărata sa umanitate şi libertate, la fel gândirea filozofică, în acceptarea interpelării care îi vine din adevărul Evangheliei, nu pierde nimic din autonomia sa, dar vede îndemnată oricare din cercetările sale spre cea mai înaltă realizare. Acest adevăr l-au înţeles bine monahii din antichitatea creştină, când o numeau pe Maria "masa intelectuală a credinţei".(¹³²) În ea vedeau imaginea coerentă a filozofiei adevărate şi erau convinşi că trebuie philosophari in Maria.

Fie ca Scaunul Înţelepciunii să fie portul sigur pentru cei care fac din viaţa lor o căutare a înţelepciunii. Drumul spre înţelepciune, scopul ultim şi autentic al oricărei cunoaşteri adevărate, să poată fi eliberat de orice obstacol prin mijlocirea Aceleia care, născând adevărul şi păstrându-l în inima ei, l-a împărtăşit omenirii întregi pentru totdeauna.

Dată la Roma, în "Sfântul Petru", 14 septembrie, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, a anului 1998, al douăzecelea al pontificatului meu.

Ioan Paul al II-lea