Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library
Ioannes Paulus PP. II
Fides et Ratio

IntraText CT - Text

Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

14. Învăţătura celor două Concilii din Vatican deschide un adevărat orizont de noutate şi pentru ştiinţa filozofică. Revelaţia introduce în istorie un punct de referinţă de care omul nu poate facă abstracţie, dacă vrea ajungă la înţelegerea misterului existenţei sale; pe de altă parte, însă, această cunoaştere trimite în mod constant la misterul lui Dumnezeu pe care mintea nu-l poate epuiza, ci numai accepta şi primi prin credinţă. În interiorul acestor două momente, raţiunea posedă un spaţiu special care îi îngăduie cerceteze şi înţeleagă, fără ca fie limitată de nimic altceva decât de caracterul său finit în faţa misterului infinit al lui Dumnezeu.

Aşadar, revelaţia introduce în istoria noastră un adevăr universal şi ultim care provoacă mintea omului nu se oprească niciodată; dimpotrivă, o determină lărgească necontenit spaţiile ştiinţei proprii până când nu vede a împlinit ceea ce era în puterea sa, fără ca neglijeze ceva. În sprijinul acestei reflecţii ne vine una dintre inteligenţele cele mai rodnice şi semnificative din istoria omenirii, la care se referă în mod îndatorat filozofia şi teologia, sfântul Anselm. În Proslogion, arhiepiscopul de Canterbury se exprimă în felul următor: "Deşi îmi îndreptam gândirea spre acesta cu râvnă şi adesea, şi uneori mi se părea tocmai am putut cuprinde ceea ce căutam, alteori ascuţimea minţii îmi fugea în toate părţile, deznădăjduind, în cele din urmă am dorit încetez cercetarea lucrului care părea fie cu neputinţă de găsit. Dar, pentru a nu-mi ocupa mintea în zadar cu această cugetare care împiedice de la altele în care fi putut reuşesc, am dorit o îndepărtez cu totul de la mine: abia atunci a început, cu o anumită dificultate, se impună treptat celui care nu o dorea şi se apăra de dânsa (...). Dar, vai, sărmanul de mine, unul din ceilalţi fii sărmani ai Evei, îndepărtaţi de la Dumnezeu. Ce am început? Ce am săvârşit? Încotro ţinteam? La ce am ajuns? Ce am sperat, şi unde-mi stă suspinul? (...) Doamne, tu nu eşti numai acela decât care nu poate fi gândit ceva mai mare (non solum es quo maius cogitari nequit); ci tu eşti ceva mai mare decât poate fi gândit (quiddam maius quam cogitari possit) (...). Iar dacă nu ai fi tu acesta însuşi, s-ar putea gândi ceva mai mare decât tine: ceea ce e cu neputinţă".(20)




20) Proemio şi nr. 1.15: PL 158,223-224.226; 235.






Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

IntraText® (V89) Copyright 1996-2007 EuloTech SRL