| Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
| Ioannes Paulus PP. II Fides et Ratio IntraText CT - Text |
Diferitele chipuri ale adevărului uman
28. Nu întotdeauna, trebuie să recunoaştem, cercetarea adevărului se prezintă cu o astfel de transparenţă şi un caracter de consecinţă. Limita înnăscută a raţiunii şi nestatornicia inimii întunecă şi deviază deseori cercetarea personală. Alte interese aparţinând unor domenii diferite pot domina adevărul. De asemenea, se întâmplă că omul chiar îl ocoleşte când abia începe să-l întrevadă, pentru că se teme de exigenţele sale. Cu toate acestea, chiar şi atunci când fuge de el, tot adevărul este acela care influenţează existenţa. De fapt, niciodată el nu ar putea să-şi întemeieze propria viaţă pe îndoială, pe incertitudine sau pe minciună; o astfel de existenţă ar fi ameninţată în mod constant de frică sau nelinişte. Aşadar, omul poate fi definit drept acela care caută adevărul.