31. Omul nu este făcut ca să trăiască singur. Se naşte şi creşte într-o familie, pentru a se insera mai târziu prin munca sa în societate. Deci, chiar de la naştere se găseşte cufundat în variate tradiţii, de la care primeşte nu numai limbajul şi formarea culturală, ci şi numeroasele adevăruri în care, aproape instinctiv, crede. Oricum, creşterea şi maturizarea personală implică faptul că chiar aceste adevăruri pot fi puse la îndoială şi trecute prin acţiunea specific critică a gândirii. Lucrul acesta nu elimină faptul că, după această fază, acele adevăruri să fie "recuperate" în baza experienţei acumulate sau în virtutea unui raţionament succesiv. Cu toate acestea, în viaţa omului, adevărurile crezute pur şi simplu rămân mult mai numeroase decât cele pe care el le dobândeşte printr-o verificare personală. De fapt, cine ar fi în stare să cearnă critic numeroasele rezultate ale ştiinţelor pe care se întemeiază viaţa modernă? Cine ar putea să controleze de unul singur fluxul informaţiilor, care zi de zi se primesc din toate părţile lumii şi care se acceptă, în linii mari, ca adevărate? În sfârşit, cine ar putea să refacă drumurile experienţei şi ale gândirii prin care omenirea a acumulat tezaure de înţelepciune şi de religiozitate? Omul, fiinţă care caută adevărul, este aşadar şi cel care trăieşte din credinţă.