38. Aşadar întâlnirea creştinismului cu filozofia nu a fost imediată şi nici uşoară. Practicarea ei şi frecventarea şcolilor le păruse primilor creştini mai degrabă o tulburare decât o oportunitate. Pentru dânşii, datoria primordială şi urgentă era vestirea lui Cristos înviat care trebuia propusă într-o întâlnire personală în stare să-l conducă pe interlocutor la convertirea inimii şi cererea Botezului. Dar lucrul acesta nu înseamnă că ei ar fi ignorat datoria de a aprofunda înţelegerea credinţei şi a motivaţiilor sale. Dimpotrivă. Astfel, critica lui Celsus, care îi acuza pe creştini că sunt o lume "analfabetă şi necioplită", rezultă nedreaptă şi ocazională.(³¹) Explicaţia dezinteresului lor iniţial trebuie căutată în altă parte. În realitate, întâlnirea cu Evanghelia oferea un răspuns atât de satisfăcător la întrebarea, până în momentul acela încă nerezolvată, cu privire la sensul vieţii, încât frecventarea filozofilor li se părea ca un lucru îndepărtat şi, pentru unele aspecte, depăşit.

Lucrul acesta apare astăzi cu mai multă claritate, dacă ne gândim la acea contribuţie a creştinismului care constă în afirmarea dreptului universal de a avea acces la adevăr. După ce a dat jos barierele rasiale, sociale şi sexuale, creştinismul a vestit încă de la începuturile sale egalitatea tuturor oamenilor în faţa lui Dumnezeu. Prima consecinţă a acestei concepţii se aplica la tema adevărului. În mod decisiv era depăşit caracterul elitist pe care cercetarea lui o avea la cei din antichitate: deoarece accesul la adevăr este un bine care îngăduie să se ajungă la Dumnezeu, toţi trebuie să fie în condiţia de a putea străbate drumul acesta. Căile pentru a ajunge la adevăr rămân numeroase; totuşi, deoarece adevărul creştin are o valoare mântuitoare, fiecare din aceste căi poate fi străbătută, cu condiţia de a conduce la scopul final, adică la revelaţia lui Isus Cristos.

Ca pionier al întâlnirii pozitive cu gândirea filozofică, chiar dacă sub semnul unui discernământ prudent, este amintit sfântul Iustin: acesta, deşi a păstrat şi după convertire o mare stimă pentru filozofia greacă, afirma cu tărie şi claritate că a găsit în creştinism "unica filozofie sigură şi utilă".(³²) La fel, Clement din Alexandria numea Evanghelia "filozofia adevărată",(³³) şi interpreta filozofia în analogie cu legea mozaică ca o instruire propedeutică în credinţa creştină(³⁴) şi o pregătire la Evanghelie.(³⁵) Deoarece "filozofia tânjeşte după acea înţelepciune care constă în rectitudinea sufletului şi a cuvântului şi în curăţia vieţii, ea este pregătită aşa cum trebuie pentru înţelepciune şi face tot posibilul ca să ajungă la ea. La noi se numesc filozofi cei care iubesc înţelepciunea care este creatoarea şi învăţătoarea oricărui lucru, adică cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu".(³⁶) Pentru Clement din Alexandria, filozofia greacă nu are ca prim scop acela de a completa sau întări adevărul creştin; datoria ei este, mai ales, apărarea credinţei: "Doctrina Mântuitorului este desăvârşită în sine însăşi şi nu are nevoie de sprijin, pentru că ea este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Filozofia greacă, prin aportul ei, nu face adevărul mai puternic, dar din moment ce slăbeşte atacul sofisticii şi dezarmează atacurile trădătoare împotriva adevărului, a fost numită pe bună dreptate gard şi zid împrejmuitor al viei".(³⁷)