41. Aşadar au fost diferite forme prin care părinţii din Orient şi din Occident au intrat în raport cu şcolile filozofice. Lucrul acesta nu înseamnă că au identificat conţinutul mesajului lor cu sistemele la care făceau referinţă. Întrebarea lui Tertulian: "Ce au în comun Atena şi Ierusalimul? Ce au în comun Academia şi Biserica?"(⁴⁰), este un simptom clar al conştiinţei critice prin care gânditorii creştini, încă de la început, abordau problema raportului dintre credinţă şi filozofie, văzându-l global sub aspectele sale pozitive şi în limitele sale. Nu erau gânditori naivi. Tocmai pentru că trăiau intens conţinutul credinţei, ştiau să ajungă la formele cele mai profunde ale speculaţiei. De aceea este nedrept şi reductiv să limităm lucrarea lor doar la transpunerea adevărurilor credinţei în categorii filozofice. Au făcut mult mai mult. De fapt, au reuşit să scoată la lumină în întregime ceea ce încă mai părea implicit şi cu un caracter introductiv în gândirea marilor filozofi antici.(⁴¹) Aceştia, aşa cum am spus, aveau datoria de a arăta în ce fel raţiunea, eliberată de lanţurile exterioare, putea să iasă din impasul orb al miturilor, pentru a se deschide într-un mod mai adecvat către transcendenţă. Deci o raţiune curăţată şi dreaptă era în stare să se înalţe la nivelurile mai înalte de reflecţie, dând temei solid perceperii fiinţei, transcendentului şi absolutului.

Tocmai aici se inserează noutatea înfăptuită de părinţi. Au acceptat în întregime raţiunea deschisă către absolut şi în ea au altoit bogăţia care provenea din Revelaţie. Întâlnirea nu a fost doar la nivel de culturi, dintre care una probabil a fost supusă de fascinaţia celeilalte; ea a avut loc în intimitatea sufletelor şi a fost întâlnire între creatură şi Creatorul său. Trecând dincolo de scopul către care se îndrepta inconştient în virtutea naturii sale, raţiunea a reuşit să ajungă la binele suprem şi adevărul suprem în persoana Cuvântului întrupat. În faţa filozofiilor, părinţii totuşi nu s-au temut să recunoască atât elementele comune cât şi diferenţele pe care le prezentau în raport cu Revelaţia. Conştiinţa convergenţelor nu întuneca în ei recunoaşterea diferenţelor.