46. Radicalizările mai influente sunt cunoscute şi destul de vizibile, mai ales în Occident. Nu este exagerat dacă se afirmă că o bună parte din gândirea filozofică modernă s-a dezvoltat îndepărtându-se progresiv de Revelaţia creştină, până când a atins poziţii opuse în mod explicit. În secolul trecut, mişcarea aceasta a ajuns la apogeu. Unii reprezentanţi ai idealismului au căutat în diferite feluri să transforme credinţa şi conţinuturile sale, ba chiar misterul morţii şi învierii lui Isus Cristos, în structuri dialectice care pot fi înţelese în mod raţional. La această gândire s-au opus diferite forme de umanism ateu, elaborate filozofic, care au prezentat credinţa ca periculoasă şi alienantă pentru dezvoltarea raţionalităţii depline. Nu le-a fost teamă să se prezinte ca noi religii formând baza unor proiecte care, pe plan politic şi social, au ajuns la sisteme totalitare traumatice pentru omenire.

În domeniul cercetării ştiinţifice s-a impus o mentalitate pozitivistă care nu numai că s-a îndepărtat de orice referinţă la ideea creştină despre lume dar, în mod deosebit, a lăsat deoparte orice apel la ideea metafizică şi morală. Consecinţa acestei stări de lucruri este faptul că anumiţi oameni de ştiinţă, lipsiţi de orice referinţă etică, riscă să nu mai aibă în centrul interesului lor persoana şi structura globală a vieţii sale. Mai mult: unii dintre ei, conştienţi de posibilităţile sădite în progresul tehnologic, par să cedeze, nu doar la logica pieţei, ci şi la tentaţia unei puteri demiurgice asupra naturii şi asupra fiinţei umane.

Ca urmare a crizei raţionalismului a căpătat contur, în fine, nihilismul. Ca filozofie a nimicului, reuşeşte să-şi exercite atracţia asupra contemporanilor noştri. Cei care o urmează teoretizează cercetarea ca scop în sine, fără speranţa şi nici posibilitatea de a ajunge la ţinta adevărului. În interpretarea nihilistă, existenţa este doar o oportunitate pentru senzaţii şi experienţe în care efemerul îşi are primatul. Nihilismul se află la originea acelei răspândite mentalităţi conform căreia nu trebuie să-ţi asumi nici un angajament definitiv, deoarece totul este trecător şi provizoriu.