59. Reînnoirea tomistă şi neotomistă, în orice caz, nu a fost unicul semn de redresare a gândirii filozofice în cultura de inspiraţie creştină. Deja mai înainte şi în paralel cu invitaţia papei Leon al XIII-lea, au apărut nu puţini filozofi catolici care, legându-se din nou de curentele de gândire mai recente, conform unei metodologii proprii, au produs lucrări filozofice de mare influenţă şi de valoare durabilă. Au fost din aceia care au organizat sinteze de un aşa înalt profil încât nu au nimic de invidiat din marile sisteme ale idealismului; alţii care, în plus, au pus bazele epistemologice pentru o tratare nouă a credinţei în lumina unei reînnoite înţelegeri a conştiinţei morale; alţii care, de asemenea, au produs o filozofie care, pornind de la analiza imanenţei, deschidea drumul către transcendent; şi care, în fine, au încercat să conjuge exigenţele credinţei în orizontul metodologiei fenomenologice. Din diverse perspective, în concluzie, s-a continuat producerea de forme de speculaţie filozofică care au înţeles să menţină vie marea tradiţie a gândirii creştine în unitatea credinţei şi a raţiunii.