69. Probabil se poate obiecta că în situaţia actuală teologul, mai degrabă decât la filozofie, ar trebui să recurgă la ajutorul altor forme de ştiinţă umană, ale cărei recente extraordinare dezvoltări sunt admirate de toţi. Alţii apoi, ca urmare a unei crescute sensibilităţi în raport cu relaţia dintre credinţă şi culturi, susţin că teologia ar trebui să se adreseze, de preferinţă, unor înţelepciuni tradiţionale, mai curând decât unei filozofii de origine greacă şi eurocentrică. Alţii în continuare, pornind de la o concepţie greşită despre pluralismul culturilor, neagă pur şi simplu valoarea universală a patrimoniului filozofic acceptat de Biserică.

Aceste sublinieri, printre altele deja prezente în învăţătura conciliară,(⁹²) conţin o parte de adevăr. Referinţa la ştiinţe, utilă în multe cazuri pentru că îngăduie o cunoaştere mai completă a obiectului de studiu, nu trebuie totuşi să se uite de medierea necesară a unei reflecţii în mod specific filozofică, critică şi îndreptată spre universal, cerută din nou de altfel de un schimb rodnic între culturi. Ceea ce vreau să subliniez este datoria de a nu se opri doar la cazul singular şi concret, lăsând deoparte datoria primordială care este aceea de a arăta caracterul universal al conţinutului credinţei. În plus, nu trebuie să se uite că aportul special al gândirii filozofice permite să se deosebească, fie în diferitele concepţii despre viaţă, fie în culturi, "nu ceea ce gândesc oamenii, dar care este adevărul obiectiv".(⁹³) Nu diferitele opinii ale oamenilor, ci numai adevărul poate fi de ajutor teologiei.