INTRODUCERE

"CUNOAŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI"

1. Atât în Orient cât şi în Occident, se poate identifica un drum care, în decursul secolelor, a făcut ca omenirea să se întâlnească în mod progresiv cu adevărul şi să se confrunte cu el. Este un drum care s-a dezvoltat - nici nu putea să fie altfel - în orizontul autoconştiinţei personale: cu cât omul cunoaşte mai mult realitatea şi lumea, cu atât mai mult se cunoaşte pe sine însuşi în unicitatea sa şi, în acelaşi timp, întrebarea despre sensul lucrurilor şi al existenţei sale devine pentru el tot mai urgentă.

Ceea ce se pune ca obiect al cunoaşterii noastre devine în virtutea faptului însuşi parte din viaţa noastră. Îndemnul Cunoaşte-te pe tine însuţi era sculptat pe arhitrava templului din Delfi, spre mărturia unui adevăr fundamental care trebuie să fie asumat ca regulă minimă de fiecare om care doreşte să se deosebească, în mijlocul întregii creaţii, definindu-se drept "om" tocmai pentru că "se cunoaşte pe sine însuşi".

De altfel, o simplă privire asupra istoriei antice arată cu claritate cum în diferite părţi ale lumii, marcate de culturi diferite, apar în acelaşi timp întrebările de fond ce caracterizează drumul existenţei umane: cine sunt? de unde vin şi încotro merg? de ce prezenţa răului? ce va fi după viaţa aceasta? Întrebările acestea sunt prezente în scrierile sfinte ale Israelului, dar apar şi în Vede şi nu mai puţin în Avesta; le găsim în scrierile lui Confucius şi Lao-Tze ca şi în predica lui Tirthankara şi Buddha; tot ele sunt cele care ies la iveală în poemele lui Homer şi în tragediile lui Euripide şi Sofocle ca şi în tratatele filozofice ale lui Platon şi Aristotel. Sunt întrebări care au izvorul lor comun în căutarea sensului ce din totdeauna face presiuni în inima omului: de fapt, de răspunsul la astfel de întrebări depinde orientarea care se dă existenţei.