87. Eclectismul este o eroare de metodă, dar ar putea să ascundă în sine tezele proprii ale istoricismului. Pentru a înţelege în mod corect o doctrină a trecutului, este necesar ca aceasta să fie inserată în contextul său istoric şi cultural. Teza fundamentală a istoricismului, în schimb, constă în stabilirea adevărului unei filozofii pe baza adecvării sale la o anumită perioadă şi la o anumită misiune istorică. În felul acesta, cel puţin implicit, se neagă validitatea perenă a adevărului. Ceea ce era adevărat într-o epocă, susţine istoricistul, poate să nu mai fie într-o alta. Istoria gândirii, în definitiv, devine pentru el ceva mai mult decât un obiect arheologic la care se ajunge pentru a evidenţia poziţiile trecutului de acum în mare parte depăşite şi lipsite de semnificaţie pentru prezent. Trebuie să se considere, dimpotrivă, chiar dacă formularea este într-un anumit fel legată de timp şi de cultură, adevărul sau eroarea exprimate în ele pot fi în orice caz, în ciuda distanţei spaţii-temporale, recunoscute şi apreciate ca atare.

În reflecţia teologică, istoricismul tinde să se prezinte de obicei sub o formă de "modernism". Din grija îndreptăţită de a face discursul teologic actual şi asimilabil pentru omul contemporan, se prevalează numai de aserţiunile şi de jargonul filozofic mai recent, lăsând deoparte instanţele critice care, în lumina tradiţiei, ar trebui eventual ridicate. Forma aceasta de modernism, deoarece preferă ceea ce este actual în locul adevărului, se arată incapabilă de a satisface exigenţele de adevăr la care teologia este chemată să dea răspuns.