94. Un prim aspect problematic se referă la raportul dintre semnificaţie şi adevăr. Ca oricare alt text, la fel şi izvoarele pe care teologul le interpretează transmit înainte de toate o semnificaţie care se subliniază şi se expune. Aici, semnificaţia aceasta se prezintă ca adevărul despre Dumnezeu, care este comunicată de Dumnezeu însuşi prin textul sacru. În limbajul uman, deci, ia trup limbajul lui Dumnezeu, care comunică adevărul propriu prin admirabila "condescendenţă" ce oglindeşte logica Întrupării.(¹¹⁰) În interpretarea izvoarelor Revelaţiei, aşadar, este necesar ca teologul să se întrebe care este adevărul profund şi autentic pe care vor să-l comunice textele, deşi în limitele limbajului.

În ceea ce priveşte textele biblice, şi în mod deosebit Evangheliile, adevărul lor nu se reduce cu siguranţă la naraţiunea unor simple evenimente istorice sau la revelarea unor fapte naturale, cum ar vrea pozitivismul istoricist.(¹¹¹) Textele acestea, dimpotrivă, expun evenimente al căror adevăr se află dincolo de simpla întâmplare istorică: se află în semnificaţia lor în şi pentru istoria mântuirii. Adevărul acesta găseşte o explicare deplină în lectura perenă pe care Biserica o face unor asemenea texte în cursul secolelor, menţinând neschimbată semnificaţia lor originară. Este urgent, aşadar, ca şi din punct de vedere filozofic să se pună întrebări în legătură cu raportul care există între fapt şi semnificaţia lui, raport care constituie sensul specific al istoriei.