12. Aşadar, istoria devine locul în care putem constata acţiunea lui Dumnezeu în favoarea omenirii. El ajunge la noi prin ceea ce nouă ne este mai familiar şi uşor de verificat, deoarece constituie contextul nostru cotidian, fără de care nu am reuşi să ne înţelegem.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu îngăduie să vedem actualizată sinteza definitivă pe care mintea omenească, plecând de la sine, niciodată nu ar fi putut să şi-o imagineze: Cel Veşnic intră în timp, Întregul se ascunde în fragment, Dumnezeu ia chipul omului. Adevărul exprimat în Revelaţia lui Cristos, deci, nu mai este restrâns la un domeniu teritorial şi cultural, dar se deschide la fiecare bărbat şi femeie care vrea să-l primească drept cuvânt valid în mod definitiv pentru a da sens existenţei. Dar, prin Cristos, toţi au acces la Tatăl; prin moartea şi învierea sa, de fapt, el a dat viaţa divină pe care primul Adam o refuzase (cf. Rom 5,12-15). Prin Revelaţia aceasta i se oferă omului adevărul ultim cu privire la viaţa proprie şi la destinul istoriei: "În realitate numai în taina Cuvântului întrupat taina omului află lumina adevărată", afirmă constituţia Gaudium et spes.(¹²) În afara acestei perspective, misterul existenţei personale rămâne o enigmă de nerezolvat. Unde ar putea omul să caute răspuns la întrebări dramatice cum ar fi cele ale durerii, ale suferinţei, ale nevinovăţiei şi ale morţii, dacă nu în lumina care izvorăşte din taina patimii, morţii şi învierii lui Cristos?