19. Unele texte importante, care aruncă o lumină ulterioară asupra acestei teme, sunt conţinute în cartea Înţelepciunii. În ele Autorul sacru vorbeşte de Dumnezeu care se lasă cunoscut şi prin intermediul naturii. Pentru cei din antichitate studiul ştiinţelor naturale coincidea în mare parte cu ştiinţa filozofică. După ce a afirmat că prin inteligenţa lui omul este în stare să "înţeleagă structura lumii şi puterea elementelor (...), ciclul anilor şi poziţia aştrilor, natura animalelor şi instinctul animalelor sălbatice" (Înţ 7,17.19-20), într-un cuvânt, că este în stare să filozofeze, textul sacrul face un pas înainte de mare însemnătate. Recuperând gândirea filozofiei greceşti, la care pare să se refere în contextul acesta, Autorul afirmă că, tocmai raţionând asupra naturii, se poate ridica la Creator: "Din mărirea şi frumuseţea creaturilor, prin analogie se cunoaşte autorul" (Înţ 13,5). Aşadar se recunoaşte un prim stadiu al Revelaţiei divine, constituit din minunata "carte a naturii", pe care citind-o, cu instrumentele specifice raţiunii umane, se poate ajunge la cunoaşterea Creatorului. Dacă omul prin inteligenţa lui nu ajunge să-l recunoască pe Dumnezeu creatorul a toate, lucrul acesta nu se datorează atât lipsei unui mijloc adecvat, cât mai ales impedimentului interpus de voinţa lui liberă şi de păcatul său.