22. Sfântul Paul, în primul capitol al Scrisorii sale către romani, ne ajută să apreciem mai bine cât de pătrunzătoare este reflecţia din cărţile sapienţiale. Dezvoltând o argumentare filozofică printr-un limbaj popular, apostolul exprimă un adevăr adânc: pornind de la creaţie, "ochii minţii" pot ajunge să cunoască pe Dumnezeu. De fapt, el, prin intermediul creaturilor, face în aşa fel încât raţiunea intuieşte "puterea" şi "divinitatea" sa (cf. Rom 1,20). Aşadar, raţiunii omului i se recunoaşte o capacitate care pare să depăşească aproape chiar limitele sale naturale: nu numai că ea nu este mărginită în limita cunoaşterii senzoriale, din moment ce poate să reflecteze asupra ei în mod critic, dar argumentând cu datele simţurilor poate să şi ajungă la cauza care se află la originea oricărei realităţi sensibile. În termeni filozofici am putea spune că, în importantul text paulin, se afirmă capacitatea metafizică a omului.

Conform apostolului, în proiectul originar al creaţiei era prevăzută capacitatea raţiunii de a depăşi cu uşurinţă datul sensibil pentru a ajunge la originea însăşi a toate: Creatorul. În urma neascultării prin care omul a ales să se pună pe sine însuşi în deplină şi absolută autonomie faţă de Cel care îl crease, uşurinţa aceasta de a urca la Dumnezeu Creator s-a diminuat.

Cartea Genezei descrie într-o manieră plastică această condiţie a omului, atunci când descrie cum Dumnezeu l-a pus în grădina Edenului, în centrul căreia se afla "pomul cunoaşterii binelui şi al răului" (2,17). Simbolul este clar: omul nu era în stare să discearnă şi să hotărască de unul singur ceea ce era bine şi ceea ce era rău, dar trebuia să facă apel la un principiu superior. Orbirea mândriei i-a înşelat pe strămoşii noştri că ar deveni suverani şi autonomi, şi că ar putea să lase deoparte cunoaşterea care provine de la Dumnezeu. În neascultarea lor originară ei au implicat pe orice bărbat şi orice femeie, rănind raţiunea care de atunci încoace a împiedicat drumul către adevărul întreg. În consecinţă puterea omenească de a cunoaşte adevărul a fost tulburată de duşmănia faţă de Acela care este izvorul şi originea adevărului. Tot apostolul arată cum gândurile oamenilor, din cauza păcatului, au devenit "zadarnice" şi raţionamentele strâmbe şi îndreptate către falsitate (cf. Rom 1,21-22). Ochii minţii nu mai erau în stare să vadă cu claritate: în mod progresiv raţiunea a rămas prizoniera ei însăşi. Venirea lui Cristos a fost evenimentul mântuirii care a răscumpărat raţiunea de slăbiciunea ei, eliberând-o de sclavia în care ea însăşi s-a făcut prizonieră.