27. Nimeni nu poate ocoli întrebările acestea, nici filozoful, nici omul obişnuit. De răspunsul care se dă depinde o etapă decisivă a cercetării: dacă este posibil sau nu să se ajungă la un adevăr universal şi absolut. De la sine, orice adevăr, chiar şi parţial, dacă este în mod real adevăr, se prezintă ca universal. Ceea ce este adevărat, trebuie să fie adevărat pentru toţi şi întotdeauna. Dincolo de această universalitate, totuşi, omul caută un absolut care să răspundă şi să dea sens la toată căutarea sa: ceva final, care să se pună drept temei pentru orice lucru. Cu alte cuvinte, el caută o explicaţie definitivă, o valoare supremă, dincolo de care să nu fie nici să nu poată fi întrebări sau trimiteri ulterioare. Ipotezele pot fi atrăgătoare, dar nu satisfac. Pentru toţi soseşte momentul în care, se admite sau nu, se simte nevoia de a ancora existenţa proprie într-un adevăr recunoscut ca definitiv, care să dea certitudine nemaisupusă îndoielii.

În decursul secolelor, filozofii au căutat să descopere şi să exprime un adevăr asemănător, dând viaţă unui sistem sau unei şcoli de gândire. Totuşi, dincolo de sistemele filozofice există alte expresii în care omul caută să dea formă unei "filozofii" personale: este vorba de convingeri sau experienţe personale, de tradiţii familiare şi culturale sau de itinerarii existenţiale în care se manifestă încrederea în autoritatea unui învăţător. În fiecare din aceste manifestări, care rămâne mereu vie este dorinţa de a ajunge la certitudinea adevărului şi a valorii sale absolute.