| Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
| Ioannes Paulus PP. II Fides et Ratio IntraText CT - Text |
34. Adevărul acesta, pe care Dumnezeu ni-l revelează în Isus Cristos, nu este în conflict cu adevărurile la care se ajunge filozofând. Cele două domenii de cunoaştere conduc de altfel la adevăr în plinătatea sa. Unitatea adevărului este deja un postulat fundamental al raţiunii umane, exprimat în principiul non-contradicţiei. Revelaţia dă certitudinea acestei unităţi, arătând că Dumnezeul creator este şi Dumnezeul istoriei mântuirii. Acelaşi şi identic Dumnezeu, care fundamentează şi garantează inteligibilitatea şi raţionalitatea ordinii naturale a lucrurilor pe care se sprijină cu încredere oamenii de ştiinţă,(29) este acelaşi care se revelează Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. Această unitate a adevărului, natural şi revelat, îşi află identificarea sa vie şi personală în Cristos, aşa cum aminteşte apostolul: "Adevărul care este în Isus" (Ef 4,21; cf. Col 1,15-20). El este Cuvântul veşnic, prin care au fost făcute toate, şi este totodată Cuvântul întrupat, care prin persoana lui întreagă(30) îl revelează pe Tatăl (cf. In 1,14.18). Ceea ce raţiunea umană caută "fără să cunoască" (cf. Fap 17,23), se poate găsi numai prin mijlocirea lui Cristos: de fapt, ceea ce se revelează în el este "adevărul întreg" (cf. In 1,14-16) al oricărei fiinţe care în el şi prin el a fost creată şi deci în el îşi află împlinirea (cf. Col 1,17).