|
Evanghelizare
şi înculturare
4. Evanghelizarea
propriu-zisă constă în vestirea explicită a misterului
mântuirii lui Cristos şi a mesajului său, deoarece
"Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască
şi să ajungă la cunoaşterea adevărului" (1Tim
2,4). "De aceea, este necesar ca toţi să se convertească la
el, cunoscându-l prin propovăduirea Bisericii, şi lui şi
Bisericii lui, trupul său, să fie încorporaţi prin
Botez" (Ad gentes, nr. 7). Noutatea, care izvorăşte
încontinuu din revelaţia lui Dumnezeu prin "fapte şi
cuvinte intim legate între ele" (Dei Verbum, nr. 2), revelaţie
comunicată de Duhul lui Cristos prin Biserică, arată
adevărul despre Dumnezeu şi mântuirea omului. Anunţul lui
Cristos Isus, "care este în acelaşi timp mijlocitor şi
plinătatea întregii revelaţii (Ibid.), pune în
lumină semina Verbi, ascunse şi uneori cvasiînmormântate
în inima culturilor, şi le deschide în însăşi
măsura capacităţii de infinit pe care el a creat-o şi pe
care vine s-o umple în admirabila condescendenţă a
veşnicei Înţelepciuni (cf. Dei Verbum, nr. 13),
transformând planul lor de sens în aspiraţie spre
transcendenţă şi aşteptările în puncte de
ancoraj pentru primirea evangheliei. Prin mărturia explicită a
credinţei lor, ucenicii lui Isus impregnează cu evanghelia
pluralitatea culturilor.
"Pentru
Biserică, a evangheliza înseamnă a duce vestea cea bună
în toate straturile umanităţii şi, prin influenţa sa,
a transforma dinăuntru, a face nouă însăşi
umanitatea... Este vorba... şi de a atinge şi cvasirăsturna prin
forţa evangheliei criteriile de judecată, valorile determinante,
punctele de interes, liniile de gândire, sursele de inspiraţie
şi modelele de viaţă ale umanităţii, care sunt
în contradicţie cu cuvântul lui Dumnezeu şi cu planul de
mântuire.
"Trebuie
să se evanghelizeze - nu într-o manieră decorativă,
asemenea unei lăcuiri de suprafaţă, ci în mod vital,
în profunzime şi până la rădăcini - cultura
şi culturile omului, în sensul deplin şi extins pe care
aceşti termeni îl au în constituţia Gaudium et spes,
pornind totdeauna de la persoană şi revenind totdeauna la raporturile
persoanelor între ele şi cu Dumnezeu.
"Evanghelia
şi deci evanghelizarea nu se identifică desigur cu cultura şi
sunt independente faţă de toate culturile. Totuşi
împărăţia, pe care o anunţă evanghelia, este
trăită de oameni profund legaţi de o cultură, iar
construirea împărăţiei nu poate să nu se
folosească de elementele culturii şi de culturile umane. Independente
faţă de culturi, evanghelia şi evanghelizarea, nu sunt în
mod necesar incompatibile cu ele, ci capabile de a le impregna pe toate,
fără a se aservi vreuneia.
"Ruptura
dintre evanghelie şi cultură este fără îndoială
drama epocii noastre... De aceea, trebuie să se depună toate
eforturile în vederea unei evanghelizări generoase a culturii, mai
exact a culturilor. Ele trebuie să fie regenerate prin
întâlnirea cu vestea cea bună" (Evangelii nuntiandi, nr.
18-20). Pentru a realiza aceasta este necesară anunţarea evangheliei
în limbajul şi în cultura oamenilor.
Această veste
bună se adresează persoanei umane în totalitatea sa
complexă, spirituală şi morală, economică şi
politică, culturală şi socială. De aceea, Biserica nu
ezită să vorbească despre evanghelizarea culturilor, adică
a mentalităţilor, obiceiurilor, comportamentelor. "Noua
evanghelizare recere un efort lucid, serios şi ordonat pentru a
evangheliza cultura" (Ecclesia in America, nr. 70).
Dacă
culturile, al căror ansamblu este format din elemente neomogene, sunt
schimbătoare şi pieritoare, primatul lui Cristos şi
universalitatea mesajului său sunt izvor inepuizabil de viaţă
(cf. Col 1,8-12; Ef 1,8) şi de comuniune. Purtătorii acestei
noutăţi absolute a lui Cristos în inima culturilor, misionarii
evangheliei, nu încetează să depăşească limitele
proprii fiecărei culturi, fără a se lăsa închişi
în cadrul perspectivelor pământeşti ale unei lumi mai
bune. "Şi, fiindcă împărăţia lui Cristos nu
este din această lume (cf. In 18,36), Biserica sau poporul lui Dumnezeu,
care pregăteşte venirea acestei împărăţii, nu
sustrage nimic din binele temporal al vreunui popor, ci, dimpotrivă,
promovează şi adoptă toate resursele, bogăţiile,
obiceiurile popoarelor, în măsura în care sunt bune şi,
adoptându-le, le purifică, le întăreşte şi le
înalţă" (Lumen gentium nr. 13). Evanghelizarea, prin care
credinţa însăşi este legată de o cultură,
trebuie să dea mărturie încontinuu despre locul unic al lui
Cristos, sacramentalitatea Bisericii sale, iubirea ucenicilor săi
faţă de tot omul şi despre "orice este adevărat, orice
este de cinste, drept, curat, vrednic de iubire, cu faimă bună, ce
este virtuos şi lăudabil (Fil 4,8), ceea ce implică respingerea
a tot ceea ce constituie izvor de păcat şi rod al păcatului
în inima culturilor.
|