5.        "Astăzi este puternic simţită necesitatea evanghelizării culturilor şi a înculturării mesajului credinţei" (Pastores dabo vobis, nr. 55). Şi una şi cealaltă se îndreaptă cu paşi egali, într-un proces de schimb reciproc, care recere exerciţiul permanent al unui riguros discernământ în lumina evangheliei, pentru a identifica valorile şi contravalorile prezente în culturi, pentru a construi pe primele şi a lupta viguros împotriva ultimelor. "Prin înculturare, Biserica inserează evanghelia în diferite culturi şi, în acelaşi timp, introduce popoarele cu culturile lor în însăşi comunitatea sa; le transmite valorile proprii, însuşindu-şi ceea ce este bun în ele şi reînnoindu-le din interior. În ceea ce o priveşte, prin înculturare, Biserica devine semn mai inteligibil a ceea ce este şi instrument mai potrivit pentru misiune" (Redemptoris missio, nr. 52). "Necesară şi esenţială" (Pastores dabo vobis, nr. 55), înculturarea atât de îndepărtată de arheologismul admirator al trecutului cât şi de mimetismul intramonden, este "chemată să aducă forţa evangheliei în inima culturii şi a culturilor". "Prin această întâlnire, culturilor nu numai că nu li se ia nimic, dar, dimpotrivă, sunt stimulate să se deschidă noutăţii adevărului evanghelic pentru a scoate din el imboldul spre ulterioare dezvoltări" (Fides et ratio, nr. 71).
          În sintonie cu exigenţele obiective ale credinţei şi misiunea de evanghelizare, Biserica ţine cont de un element esenţial: întâlnirea dintre credinţă şi culturi se realizează între două realităţi care nu sunt de acelaşi ordin. Aşadar, înculturarea credinţei şi evanghelizarea culturilor constituie un binom care exclude orice formă de sincretism⁸: acesta este sensul autentic al înculturării. "Aceasta, în faţa celor mai diverse şi uneori opuse culturi, prezente în diferite părţi ale lumii, înseamnă o ascultare faţă de porunca lui Cristos de a predica evanghelia la toate popoarele până la marginile pământului. O asemenea ascultare nu înseamnă nici sincretism, nici simplă adaptare a vestirii evanghelice, dar că evanghelia pătrunde vital în culturi, se inserează în ele, învingând elementele culturale din ele, incompatibile cu credinţa şi cu viaţa creştină şi înălţând valorile din ele la misterul mântuirii care provine din Cristos" (Pastores dabo vobis, nr. 55). Diferite sinoade ale episcopilor nu încetează să sublinieze importanţa specială, pentru evanghelizare, a acestei înculturări în lumina marilor mistere ale mântuirii: întruparea lui Cristos, naşterea sa, patima sa şi Paştele său răscumpărător, şi Rusaliile care, prin puterea Duhului, dau fiecăruia posibilitatea de a înţelege în propria limbă minunile lui Dumnezeu⁹. Naţiunile, adunate în jurul Cenacolului Rusaliilor, nu au auzit în limbile lor respective un discurs despre propriile culturi umane, dar s-au mirat că aud, fiecare în propria limbă, pe apostoli vestind minunile lui Dumnezeu. Dacă "mesajul evanghelic nu se poate pur şi simplu separa de cultura în care el s-a inserat de la început şi nici nu se poate separa... de culturile în care s-a exprimat deja..., puterea evangheliei este peste tot transformatoare şi regeneratoare" (Catechesi tradendae, nr. 53). "Vestirea evangheliei în diferite culturi, în timp ce aşteaptă de la fiecare destinatar adeziunea credinţei, nu-i împiedică pe aceştia să-şi păstreze propria identitate culturală..., favorizând progresul a ceea ce în ea este implicit spre explicaţia ei deplină în adevăr" (Fides et ratio, nr. 71).
          "Dată fiind strânsa şi organica relaţie care există între Isus Cristos şi cuvântul pe care-l vesteşte Biserica, înculturarea mesajului revelat nu va putea să nu urmeze 'logica' proprie a misterului Răscumpărării... Această kenosis necesară înălţării, itinerarul lui Isus şi al fiecăruia dintre ucenicii săi (cf. Fil 2,6-9), este iluminatorie pentru întâlnirea culturilor cu Cristos şi evanghelia sa. Orice cultură are nevoie să fie transformată de valorile evangheliei în lumina misterului pascal" (Ecclesia in Africa, nr. 61). Valul dominant al secularismului, care se răspândeşte prin culturi, adesea idealizează, graţie forţei sugestive a mass-media, modele de viaţă care sunt la antipozii culturii fericirilor şi a imitării lui Cristos sărac, curat, ascultător şi smerit cu inima. În realitate, există mari opere culturale care se inspiră din păcat şi pot incita la păcat. "Biserica, propunând vestea cea bună, denunţă şi corijează prezenţa păcatului în culturi; purifică şi exorcizează contravalorile. În consecinţă, stabileşte o critică a culturilor..., critica idolatriilor, adică a valorilor înălţate idolilor sau acelor valori care, fără a fi atare, o cultură le ridică valorilor absolute"¹⁰.