|
II. PROVOCĂRI ŞI PUNCTE DE SPRIJIN
O
nouă epocă a istoriei umane
(Gaudium et
spes, nr. 54)
7. Condiţiile
de viaţă ale omului modern, din aceste ultime decenii ale celui de-al
doilea mileniu, s-au transformat aşa de mult, încât Conciliul
Vatican II nu ezită să vorbească despre "o nouă
epocă a istoriei umane" (Gaudium et spes, nr. 54). Pentru
Biserică este un kairos, timp favorabil pentru o nouă evanghelizare,
în care noile aspecte ale culturii constituie tot atâtea
provocări şi puncte de sprijin pentru o pastorală a culturii.
În timpul
nostru, Biserica este foarte conştientă de aceasta, impulsionată
fiind de papii care au dezvoltat şi actualizat doctrina socială a
Bisericii, începând de la Rerum novarum, din 1981, la Centesimus
annus, din 1991. Conferinţele episcopale, federaţiile lor, precum
şi sinoadele episcopilor se inspiră din ea, prin iniţiative
practice, potrivite cu situaţiile particulare ale diferitelor
ţări. În cadrul unei atare diversităţi, se
afirmă totuşi unele caracteristici.
În
situaţia culturală predominantă astăzi în diferite
ţări ale lumii, subiectivismul predomină ca măsură
şi criteriu de viaţă (cf. Fides et ratio, nr. 47). Propunerile
pozitiviste referitor la progresul ştiinţei şi tehnologiei sunt
puse în discuţie. După spectacularul faliment al
marxism-leninismului colectivist ateu, ideologia rivală a liberalismului
îşi arată incapacitatea sa de a construi fericirea neamului
omenesc, prin demnitatea responsabilă a fiecărei persoane. Un ateism
practic antropocentric, o indiferenţă religioasă
ostentativă, un materialism hedonist invadator, marginalizează
credinţa care devine tot mai firavă, fără
consistenţă sau pertinenţă culturală, în cadrul
unei culturi "preponderent ştiinţifică şi
tehnică" (Veritatis splendor, nr. 112). "În realitate,
criteriile de judecată şi de alegere asumate de
înşişi credincioşii se prezintă adesea, în
contextul unei culturi foarte descreştinate, străine sau chiar opuse
criteriilor evangheliei" (Ibid., nr. 88). Papa Ioan Paul al II-lea o
amintea cu ocazia celebrării celui de-al XXV-lea aniversar al
constituţiei conciliare despre liturgie: "Adaptarea la culturi cere
şi o convertire a inimii şi, dacă este necesar, şi rupturi
cu obiceiurile ancestrale incompatibile cu credinţa catolică. Aceasta
recere o serioasă instruire teologică, istorică şi
culturală, ca şi o judecată sănătoasă, pentru a
discerne ceea ce este necesar, sau util, sau chiar inutil ori periculos pentru
credinţă" (Vigesimus quintus annus, nr. 16).
|