Identitate şi minorităţi naţionale

10.        Dacă unitatea naturii face pe toţi oamenii membri ai unei singure şi aceleaşi mari comunităţi, caracterul istoric al condiţiei umane îi uneşte în mod necesar într-o manieră mai intensă de anumite grupuri: de la familie la naţiuni. Astfel, condiţia umană este plasată între aceşti doi poli - universalul şi particularul -, într-o tensiune vitală deosebit de fecundă, dacă este trăită într-un mod echilibrat şi armonios.
          Fundamentul drepturilor naţiunilor este însăşi persoana umană. În acest sens, aceste drepturi nu sunt altceva decât drepturile omului considerate la acest nivel specific al vieţii comunitare. Primul din aceste drepturi este dreptul la existenţă. "Nimeni - nici un stat, nici o altă naţiune, nici o organizaţie internaţională - nu este niciodată îndreptăţit să considere că o anumită naţiune nu este demnă să existe ¹⁵. Natural că dreptul la existenţă implică pentru orice naţiune dreptul la limba proprie şi la propria cultură. Tocmai datorită lor, un popor se exprimă şi-şi apără suveranitatea proprie.
          Dacă drepturile naţiunii exprimă exigenţele particularităţii, este tot atât de important să le subliniem pe cele ale universalităţii, cu datoriile care derivă de aici pentru fiecare naţiune faţă de celelalte şi faţă de întreaga omenire. Prima dintre toate este fără îndoială, datoria de a trăi o voinţă de pace, respectuoasă şi solidară faţă de ceilalţi. A învăţa tinerele generaţii să-şi trăiască propria identitate în diversitate este o datorie prioritară a educaţiei la cultură, dat fiind faptul că adesea există grupuri de presiune care folosesc religia în scopuri politice care le sunt străine.
          Contrar naţionalismului aducător de dispreţ, chiar de aversiune faţă de alte naţiuni şi culturi, patriotismul înseamnă iubirea şi slujirea legitimă şi privilegiată, dar nu exclusivă, a ţării şi culturii proprii, departe atât de cosmopolitismul cât şi de naţionalismul cultural. Fiecare cultură este deschisă mai mult spre universal decât spre ea însăşi. În plus, ea este chemată să se purifice, în ceea ce o priveşte, de moştenirea păcatului, care constă în anumite prejudecăţi, obiceiuri şi practici contrarii evangheliei, să se îmbogăţească cu ajutorul credinţei şi să "îmbogăţească însăşi Biserica Universală cu expresii şi valori noi" (cf. Redemptoris missio, nr. 52 şi Slavorum apostoli, nr. 21).
          În acelaşi timp, pastorala culturii contează pe darul Duhului lui Isus şi al iubirii sale care "sunt îndreptate spre fiecare şi spre toate popoarele şi culturile pentru a le uni pe toate între ele după exemplul unităţii desăvârşite care există în Dumnezeu, unul şi întreit" (Ecclesia in America, nr. 70).