Religii şi "religios"

26.        În misiunea sa de vestire a evangheliei la toţi oamenii de toate culturile, Biserica întâlneşte religiile tradiţionale, în special în Africa şi în Asia ²². Bisericile locale sunt invitate şi încurajate să studieze culturile şi practicile religioase tradiţionale ale propriei regiuni, nu pentru a le canoniza, dar pentru a remarca în ele valorile, obiceiurile şi riturile capabile să favorizeze o mai profundă înrădăcinare a creştinismului în culturile locale (cf. Ad gentes, nr. 19 şi nr. 22).
          "Revenirea" sau "retrezirea" religioasă în Occident cu siguranţă că recere un discernământ angajant. Chiar dacă de cele mai multe ori este vorba despre o revenire a sentimentului religios decât despre o adeziune personală la Dumnezeu în comuniune de credinţă cu Biserica, totuşi nimeni nu poate nega că bărbaţii şi femeile revin în a fi, în număr crescând, atenţi la o dimensiune a existenţei umane pe care o definesc, după caz, spirituală, religioasă ori sacră. Fenomenul se verifică mai ales printre tineri şi pentru cei săraci - ceea ce constituie un motiv în plus pentru a le acorda atenţie - şi-i conduce când spre întoarcerea spre un creştinism care i-a deziluzionat întrucâtva, când spre îndreptarea spre alte religii, când chiar spre cedarea la solicitările sectelor sau chiar ale iluziilor ocultismului.
          Peste tot în lume se deschide un nou câmp de "posibilităţi" pentru pastorala culturii, pentru ca să strălucească evanghelia lui Cristos în inimi. Sunt numeroase punctele asupra cărora credinţa creştină este chemată să se manifeste şi să se exprime în modul cel mai accesibil culturilor dominante, din cauza concurenţei pe care trebuie s-o suporte datorită creşterii unei religiozităţi difuze şi considerabile în jurul ei.
          Căutarea dialogului şi necesitatea care urmează de aici de a identifica mai bine caracterul specific creştin reprezintă un domeniu din ce în ce mai important de reflecţie şi acţiune pentru vestirea credinţei în culturi. Pastorala culturii în faţa provocării sectelor (cf. Ecclesia in America, nr. 73) se inserează în această perspectivă, întrucât acestea produc efecte culturale intim legate cu discursul lor "spiritual". O situaţie similară recere o reflecţie serioasă asupra modului de trăire a toleranţei şi libertăţii religioase în societăţile noastre (cf. Dignitatis humanae, nr. 4). Fără îndoială, este necesară instruirea mai bună a preoţilor şi laicilor pentru a-i ajuta să dobândească competenţă şi discernământ referitor la secte şi la raţiunile succesului lor, fără a se uita totuşi că adevăratul antidot pentru secte este calitatea vieţii ecleziale. În ceea ce-i priveşte pe preoţi, este nevoie să fie pregătiţi să răspundă la provocarea sectelor, şi, în acelaşi timp, să-i asiste pe credincioşii care riscă să părăsească Biserica şi să-şi renege credinţa.