Instituţii educative

29.        "Lumea educaţiei este un câmp privilegiat pentru promovarea înculturării evangheliei" (Ecclesia in America, nr. 71). Educaţia care conduce copilul, apoi adolescentul la maturitate, începe în cadrul familiei care îi este reşedinţa originară. De aceea, orice pastorală a culturii şi orice evanghelizare profundă se bazează pe educaţie şi au drept punct de ancoraj familia, "primul loc educativ al persoanei" (Ibid.).
          Dar familia, adesea confruntată cu dificultăţile cele mai variate, nu poate face faţă îndeajuns educaţiei. De aici importanţa tot mai mare a instituţiilor educative. În multe ţări, Biserica, fidelă bimilenarei sale misiuni de educaţie şi învăţământ, animă numeroase instituţii: grădiniţe, şcoli, colegii, licee, universităţi, centre de cercetare. Vocaţia proprie acestor instituţii catolice este plasarea valorilor evanghelice în centrul culturii. De aceea, responsabilii acestor instituţii au datoria de a scoate din mesajul lui Cristos, ca şi din magisteriul Bisericii, esenţa planului lor educaţional. Totuşi actualizarea misiunii acestor instituţii depinde, într-o măsură deloc neglijabilă, de mijloacele adesea greu de găsit. Trebuie să cedeze în faţa evidenţei pentru a răspunde acestei provocări: Biserica are obligaţia de a destina o parte importantă din resursele sale de personal şi de mijloace de educaţie, pentru a-şi desfăşura misiunea încredinţată ei de Cristos, adică aceea de a vesti evanghelia. În toate cazurile persistă nevoia de a uni grija pentru o profundă instruire umană şi creştină cu grija pentru o serioasă instruire scolastică²³, din moment ce tinerii, care frecventează în mare număr institutele de educaţie din diferite ţări, în ciuda bunei voinţe şi a competenţei profesorilor, adesea pot fi pe deplin şcolarizaţi, dar în parte deculturalizaţi.
          În perspectiva globală a unei pastorale a culturii şi pentru a da studenţilor instruirea specifică pe care au dreptul s-o primească, universităţile, colegiile şi centrele catolice de cercetare se vor strădui să garanteze o întâlnire rodnică între evanghelie şi diferitele expresii culturale. Aceste instituţii vor contribui, într-o manieră originală şi de neînlocuit, la o formare autentică spre valorile culturale, ca teren privilegiat pentru o viaţă de credinţă în sintonie cu viaţa intelectuală. În această privinţă, trebuie să recomandăm o atenţie specială studiului filozofiei, istoriei şi literaturii, ca locuri esenţiale de întâlnire între credinţe şi culturi.
          Prezenţa Bisericii în universitate şi în cultura universitară ²⁴, cu iniţiativele concrete capabile să facă eficace această prezenţă, implică un discernământ serios şi un efort mereu nou pentru promovarea unei noi culturi creştine, alimentată de cele mai bune experienţe în toate domeniile de activitate universitară.
          O asemenea urgenţă de instruire umană şi creştină recere preoţi, călugări, călugăriţe şi laici bine instruiţi. Activitatea lor unită va permite instituţiilor educative catolice să-şi exercite influenţa lor asupra instrumentelor didactice ca şi asupra profesioniştilor culturii şi va favoriza răspândirea unui model creştin de raporturi între profesori şi elevi, în sânul unei adevărate comunităţi educative. Formarea armonioasă a persoanelor constituie unul dintre principalele obiective ale pastoralei culturii.