Evanghelizare şi înculturare

4.        Evanghelizarea propriu-zisă constă în vestirea explicită a misterului mântuirii lui Cristos şi a mesajului său, deoarece "Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului" (1Tim 2,4). "De aceea, este necesar ca toţi să se convertească la el, cunoscându-l prin propovăduirea Bisericii, şi lui şi Bisericii lui, trupul său, să fie încorporaţi prin Botez" (Ad gentes, nr. 7). Noutatea, care izvorăşte încontinuu din revelaţia lui Dumnezeu prin "fapte şi cuvinte intim legate între ele" (Dei Verbum, nr. 2), revelaţie comunicată de Duhul lui Cristos prin Biserică, arată adevărul despre Dumnezeu şi mântuirea omului. Anunţul lui Cristos Isus, "care este în acelaşi timp mijlocitor şi plinătatea întregii revelaţii (Ibid.), pune în lumină semina Verbi, ascunse şi uneori cvasiînmormântate în inima culturilor, şi le deschide în însăşi măsura capacităţii de infinit pe care el a creat-o şi pe care vine s-o umple în admirabila condescendenţă a veşnicei Înţelepciuni (cf. Dei Verbum, nr. 13), transformând planul lor de sens în aspiraţie spre transcendenţă şi aşteptările în puncte de ancoraj pentru primirea evangheliei. Prin mărturia explicită a credinţei lor, ucenicii lui Isus impregnează cu evanghelia pluralitatea culturilor.
          "Pentru Biserică, a evangheliza înseamnă a duce vestea cea bună în toate straturile umanităţii şi, prin influenţa sa, a transforma dinăuntru, a face nouă însăşi umanitatea... Este vorba... şi de a atinge şi cvasirăsturna prin forţa evangheliei criteriile de judecată, valorile determinante, punctele de interes, liniile de gândire, sursele de inspiraţie şi modelele de viaţă ale umanităţii, care sunt în contradicţie cu cuvântul lui Dumnezeu şi cu planul de mântuire.
          "Trebuie să se evanghelizeze - nu într-o manieră decorativă, asemenea unei lăcuiri de suprafaţă, ci în mod vital, în profunzime şi până la rădăcini - cultura şi culturile omului, în sensul deplin şi extins pe care aceşti termeni îl au în constituţia Gaudium et spes, pornind totdeauna de la persoană şi revenind totdeauna la raporturile persoanelor între ele şi cu Dumnezeu.
          "Evanghelia şi deci evanghelizarea nu se identifică desigur cu cultura şi sunt independente faţă de toate culturile. Totuşi împărăţia, pe care o anunţă evanghelia, este trăită de oameni profund legaţi de o cultură, iar construirea împărăţiei nu poate să nu se folosească de elementele culturii şi de culturile umane. Independente faţă de culturi, evanghelia şi evanghelizarea, nu sunt în mod necesar incompatibile cu ele, ci capabile de a le impregna pe toate, fără a se aservi vreuneia.
          "Ruptura dintre evanghelie şi cultură este fără îndoială drama epocii noastre... De aceea, trebuie să se depună toate eforturile în vederea unei evanghelizări generoase a culturii, mai exact a culturilor. Ele trebuie să fie regenerate prin întâlnirea cu vestea cea bună" (Evangelii nuntiandi, nr. 18-20). Pentru a realiza aceasta este necesară anunţarea evangheliei în limbajul şi în cultura oamenilor.
          Această veste bună se adresează persoanei umane în totalitatea sa complexă, spirituală şi morală, economică şi politică, culturală şi socială. De aceea, Biserica nu ezită să vorbească despre evanghelizarea culturilor, adică a mentalităţilor, obiceiurilor, comportamentelor. "Noua evanghelizare recere un efort lucid, serios şi ordonat pentru a evangheliza cultura" (Ecclesia in America, nr. 70).
          Dacă culturile, al căror ansamblu este format din elemente neomogene, sunt schimbătoare şi pieritoare, primatul lui Cristos şi universalitatea mesajului său sunt izvor inepuizabil de viaţă (cf. Col 1,8-12; Ef 1,8) şi de comuniune. Purtătorii acestei noutăţi absolute a lui Cristos în inima culturilor, misionarii evangheliei, nu încetează să depăşească limitele proprii fiecărei culturi, fără a se lăsa închişi în cadrul perspectivelor pământeşti ale unei lumi mai bune. "Şi, fiindcă împărăţia lui Cristos nu este din această lume (cf. In 18,36), Biserica sau poporul lui Dumnezeu, care pregăteşte venirea acestei împărăţii, nu sustrage nimic din binele temporal al vreunui popor, ci, dimpotrivă, promovează şi adoptă toate resursele, bogăţiile, obiceiurile popoarelor, în măsura în care sunt bune şi, adoptându-le, le purifică, le întăreşte şi le înalţă" (Lumen gentium nr. 13). Evanghelizarea, prin care credinţa însăşi este legată de o cultură, trebuie să dea mărturie încontinuu despre locul unic al lui Cristos, sacramentalitatea Bisericii sale, iubirea ucenicilor săi faţă de tot omul şi despre "orice este adevărat, orice este de cinste, drept, curat, vrednic de iubire, cu faimă bună, ce este virtuos şi lăudabil (Fil 4,8), ceea ce implică respingerea a tot ceea ce constituie izvor de păcat şi rod al păcatului în inima culturilor.