|
5. "Astăzi
este puternic simţită necesitatea evanghelizării culturilor
şi a înculturării mesajului credinţei" (Pastores
dabo vobis, nr. 55). Şi una şi cealaltă se îndreaptă
cu paşi egali, într-un proces de schimb reciproc, care recere
exerciţiul permanent al unui riguros discernământ în
lumina evangheliei, pentru a identifica valorile şi contravalorile
prezente în culturi, pentru a construi pe primele şi a lupta viguros
împotriva ultimelor. "Prin înculturare, Biserica
inserează evanghelia în diferite culturi şi, în
acelaşi timp, introduce popoarele cu culturile lor în
însăşi comunitatea sa; le transmite valorile proprii,
însuşindu-şi ceea ce este bun în ele şi
reînnoindu-le din interior. În ceea ce o priveşte, prin
înculturare, Biserica devine semn mai inteligibil a ceea ce este şi
instrument mai potrivit pentru misiune" (Redemptoris missio, nr. 52).
"Necesară şi esenţială" (Pastores dabo vobis, nr.
55), înculturarea atât de îndepărtată de
arheologismul admirator al trecutului cât şi de mimetismul
intramonden, este "chemată să aducă forţa evangheliei
în inima culturii şi a culturilor". "Prin această
întâlnire, culturilor nu numai că nu li se ia nimic, dar,
dimpotrivă, sunt stimulate să se deschidă noutăţii
adevărului evanghelic pentru a scoate din el imboldul spre ulterioare
dezvoltări" (Fides et ratio, nr. 71).
În sintonie
cu exigenţele obiective ale credinţei şi misiunea de
evanghelizare, Biserica ţine cont de un element esenţial:
întâlnirea dintre credinţă şi culturi se realizează
între două realităţi care nu sunt de acelaşi ordin.
Aşadar, înculturarea credinţei şi evanghelizarea
culturilor constituie un binom care exclude orice formă de
sincretism8: acesta este sensul autentic al înculturării.
"Aceasta, în faţa celor mai diverse şi uneori opuse
culturi, prezente în diferite părţi ale lumii,
înseamnă o ascultare faţă de porunca lui Cristos de a
predica evanghelia la toate popoarele până la marginile pământului.
O asemenea ascultare nu înseamnă nici sincretism, nici simplă
adaptare a vestirii evanghelice, dar că evanghelia pătrunde vital
în culturi, se inserează în ele, învingând
elementele culturale din ele, incompatibile cu credinţa şi cu
viaţa creştină şi înălţând valorile
din ele la misterul mântuirii care provine din Cristos" (Pastores
dabo vobis, nr. 55). Diferite sinoade ale episcopilor nu încetează
să sublinieze importanţa specială, pentru evanghelizare, a
acestei înculturări în lumina marilor mistere ale mântuirii:
întruparea lui Cristos, naşterea sa, patima sa şi Paştele
său răscumpărător, şi Rusaliile care, prin puterea
Duhului, dau fiecăruia posibilitatea de a înţelege în
propria limbă minunile lui Dumnezeu9. Naţiunile, adunate în
jurul Cenacolului Rusaliilor, nu au auzit în limbile lor respective un
discurs despre propriile culturi umane, dar s-au mirat că aud, fiecare
în propria limbă, pe apostoli vestind minunile lui Dumnezeu.
Dacă "mesajul evanghelic nu se poate pur şi simplu separa de
cultura în care el s-a inserat de la început şi nici nu se poate
separa... de culturile în care s-a exprimat deja..., puterea evangheliei
este peste tot transformatoare şi regeneratoare" (Catechesi
tradendae, nr. 53). "Vestirea evangheliei în diferite culturi,
în timp ce aşteaptă de la fiecare destinatar adeziunea credinţei,
nu-i împiedică pe aceştia să-şi păstreze propria
identitate culturală..., favorizând progresul a ceea ce în ea
este implicit spre explicaţia ei deplină în adevăr"
(Fides et ratio, nr. 71).
"Dată
fiind strânsa şi organica relaţie care există între
Isus Cristos şi cuvântul pe care-l vesteşte Biserica,
înculturarea mesajului revelat nu va putea să nu urmeze 'logica'
proprie a misterului Răscumpărării... Această kenosis
necesară înălţării, itinerarul lui Isus şi al
fiecăruia dintre ucenicii săi (cf. Fil 2,6-9), este iluminatorie
pentru întâlnirea culturilor cu Cristos şi evanghelia sa.
Orice cultură are nevoie să fie transformată de valorile
evangheliei în lumina misterului pascal" (Ecclesia in Africa, nr.
61). Valul dominant al secularismului, care se răspândeşte prin
culturi, adesea idealizează, graţie forţei sugestive a
mass-media, modele de viaţă care sunt la antipozii culturii
fericirilor şi a imitării lui Cristos sărac, curat, ascultător
şi smerit cu inima. În realitate, există mari opere culturale
care se inspiră din păcat şi pot incita la păcat.
"Biserica, propunând vestea cea bună, denunţă şi
corijează prezenţa păcatului în culturi; purifică
şi exorcizează contravalorile. În consecinţă,
stabileşte o critică a culturilor..., critica idolatriilor,
adică a valorilor înălţate idolilor sau acelor valori
care, fără a fi atare, o cultură le ridică valorilor
absolute"10.
|