Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library
Consiliul Pontifical pentru Cultura
Pentru o Pastorala a Culturii

IntraText CT - Text

  • II. PROVOCARI SI PUNCTE DE SPRIJIN
    • Sectele si noile miscari religioase
Previous - Next

Click here to show the links to concordance

Sectele şi noile mişcări religioase

20

24.        Societatea în sânul căreia iese la iveală, sub formele cele mai variate, o nouă căutare de spiritualitate, poate mai mult decât de religie, nu poate să nu-şi amintească una dintre tribunele Sfântului Paul, Areopagul din Atena (cf. Fap 17,22-31). Dorinţa de a regăsi o dimensiune spirituală care să fie şi izvor de sens pentru viaţă, ca şi dorinţa profundă de reconstituire a unui ansamblu de relaţii afective şi sociale, adesea rănite de instabilitatea crescândă a instituţiei familiale, se exprimă, cel puţin în anumite ţări, printr-un nou revival în sânul creştinismului, dar şi în structuri mai mult sau mai puţin sincretiste orientate spre o anumită uniune globală dincolo de orice religie particulară.
          Sub denumirea polisemantică de secte, pot fi clasificate numeroase grupuri foarte diferite, unele de inspiraţie gnostică sau ezoterică, altele cu aspect creştin, altele chiar, în anumite cazuri, ostile lui Cristos şi Bisericii. Succesul lor se datorează adesea aspiraţiilor nesatisfăcute. Mulţi dintre contemporanii noştri găsesc în ele un loc de apartenenţă şi comunicare, de afecţiune şi fraternitate, ba chiar şi o aparenţă de protecţie şi siguranţă. Acest sentiment depinde, în mare parte, de soluţiile aparent luminoase - cum ar fi Gospel of success -, dar în realitate iluzorii, pe care sectele par să le dea problemelor cele mai complexe, ca şi de o teologie pragmatică adesea bazată pe exaltarea eului atât de prost tratat de societate. Adesea, sectele se dezvoltă graţie pretinselor lor răspunsuri la nevoile persoanelor în căutare de vindecare, de fii, de succes economic. Aceleaşi afirmaţii sunt valabile şi pentru religiile ezoterice, ale căror succese se afirmă graţie ignoranţei şi credulităţii creştinilor puţin sau rău instruiţi. În multe ţări, unii loviţi de viaţă, refuzaţi, trăiesc experienţa dureroasă a excluderii, mai ales în anonimatul caracteristic culturii urbane, şi sunt gata să accepte orice, numai să beneficieze de o viziune spirituală, care să le restituie armonia pierdută şi să le permită să trăiască o senzaţie de vindecare fizică şi spirituală. Aceasta arată complexitatea şi caracterul transversal al fenomenului sectelor, care uneşte dezgustul existenţial cu refuzul dimensiunii instituţionale a religiilor şi se manifestă sub forme şi expresii religioase eterogene.
          Dar proliferarea sectelor este şi o reacţie la cultura secularismului şi o consecinţă a revoluţiilor sociale şi culturale care au condus la pierderea rădăcinilor religioase tradiţionale. A ajunge la aceste persoane abordate de secte sau care riscă acest pericol, pentru a-l vesti pe Isus Cristos care vorbeşte inimii lor, este una din provocările pe care Biserica are datoria de a o accepta.
          Într-adevăr, de la un continent la altul, asistăm la apariţia "unei noi epoci a istoriei", aşa cum afirmase deja Conciliul Vatican II. Această conştientizare recere o nouă pastorală a culturii care-şi asumă responsabilitatea acestor noi provocări, în convingerea care l-a determinat pe Ioan Paul al II-lea să creeze Consiliul Pontifical pentru Cultură: "De aici importanţa pentru Biserică, care este responsabilă de aceasta, a unei acţiuni pastorale atente, care priveşte departe, referitor la cultură, în special la aceea care este numită cultura vie, adică ansamblul de principii şi de valori care constituie etosul unui popor" (Scrisoarea autografă, op. cit.).
 




20. Cf. Consistoriul extraordinar al cardinalilor la Roma (4-6 aprilie 1991). L'Osservatore romano, 6, 8-9 aprilie 1991; Sectele, o provocare pastorală pentru Biserică. Citta del Vaticano 1986; Sectele şi noile mişcări religioase. Texte ale Bisericii Catolice (1986-1994). Roma, Citta Nuova, 1995.





Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License