III. PROPUNERI CONCRETE

          Obiective pastorale prioritare

25.        Noile provocări pe care trebuie să le accepte o evanghelizare înculturată, începând de la culturile modelate de două milenii de creştinism şi de la punctele de sprijin identificate în inima noilor areopaguri culturale ale timpului nostru, recer o prezentare reînnoită a mesajului creştin, ancorată în tradiţia vie a Bisericii şi susţinută de mărturia vieţii autentice a comunităţilor creştine. A gândi orice lucru nou pe baza noutăţii evangheliei, propusă într-o manieră reînnoită şi convingătoare, devine o exigenţă principală. Într-o perspectivă de pregătire evanghelică, pastorala culturii are ca obiectiv prioritar inserarea limfei vitale a evangheliei în culturi, pentru a reînnoi din interior şi a transforma în lumina revelaţiei viziunile omului şi ale societăţii care modelează culturile, concepţiile despre bărbat şi femeie, despre familie şi despre educaţie, despre şcoală şi despre universitate, despre libertate şi despre adevăr, despre muncă şi despre distracţii, despre economie şi despre societate, despre ştiinţe şi despre arte.
          Dar nu ajunge a spune pentru a fi înţeleşi. Atunci când destinatarul era în perfectă sintonie cu mesajul, datorită culturii sale tradiţionale pătrunsă de creştinism, şi în acelaşi timp în general bine dispus în această privinţă, datorită întregului context socio-cultural, el putea primi şi înţelege ceea ce i se propunea. În actuala pluralitate culturală, trebuie unit anunţul şi condiţiile primirii sale.
          Reuşita acestei mari acţiuni cere un continuu discernământ în lumina Duhului Sfânt invocat în rugăciune. De asemenea recere, printr-o pregătire adecvată şi o instruire cuvenită, mijloace pastorale simple - omilii, catehism, misiuni populare, şcoli de evanghelizare - unite cu mijloace moderne de comunicare în scopul de a-i aborda pe bărbaţii şi femeile de orice cultură. Sinoadele episcopilor, pe urmele Conciliului Vatican II, amintesc aceasta cu o insistenţă din ce în ce mai mare, atât pentru preoţi şi călugări, cât şi pentru laici. În această privinţă, conferinţele episcopale găsesc un intermediar privilegiat în comisiile episcopale pentru cultură - şi este important să se creeze astfel de comisii acolo unde nu există -, potrivite în promovarea prezenţei Bisericii în diferite domenii în care este elaborată cultura, şi în trezirea acelei creativităţi multiforme care se naşte din credinţă, o exprimă şi o susţine. "Pentru a realiza aceasta, fiecare Biserică particulară va trebui să aibă un plan cultural, aşa cum deja se întâmplă în fiecare ţară" ²¹. Este vorba despre o acţiune completă a unei pastorale a culturii, probabil mult mai complexă în exigenţele sale decât o primă evanghelizare a culturilor necreştine.