Chap., Paragraph
1 Pre | teologie a eliberării”~ Nu numai că funestele “erori ale
2 Pre | poruncilor Legii lui Dumnezeu. Numai în felul acesta se va putea
3 Pre | rezolva teribila criză. Numai astfel vor fi îndeplinite
4 1, 3 | le simţeam erau mari, dar numai lăuntrice, cu sufletul în
5 2 (4) | auzit, sau dacă a reprodus numai sensul general al acestora,
6 2 (6) | înţeles ca fiind adresat numai Luciei, pentru că ceilalţi
7 2, 3 | sfârşitul războiului, pentru că numai Ea le poate aduce.”~ LUCIA: “
8 2 (11)| frază simplă din care nu numai teologii experţi, ci şi
9 2 (17)| poate considera împlinită numai dacă omenirea păcătoasă
10 2 (17)| sens, deoarece este legat numai de întoarcerea durabilă
11 2, 12 | dormiţi cu frânghia: purtaţi-o numai în timpul zilei.” 21 ~ LUCIA: “
12 2, 13 | sfârşit pe cele glorioase (numai Lucia a văzut cele trei
13 2, 13 | spadă pe piept. Lucia vedea numai partea de sus a Trupului
14 4 | rămână pe acest pământ nu numai ca depozitară a secretelor
15 4 (27)| Sunt admişi să o viziteze numai cei care obţin autorizaţie
16 4, 2 | urca chiar la mai mult, numai că primindu-Mă, să fie în
17 4, 3 | episcopiei documentul va ieşi numai în foarte rare ocazii şi
18 4, 3 | acesta va putea fi deschis numai după 1960, de Patriarhul
19 4, 3 | s-a hotărât să îl publice. Numai de curând – declară Sanctitatea
20 4 (28)| Dacă Secretul „constă numai în aceasta”, de ce Sfântului
21 4 (28)| al treilea Secret „constă numai în aceasta” sigur nu a reuşit
22 4 (28)| acestă tulburare, vindecabilă numai printr-o intervenţie a Providenţei,
23 4, 4 | Suntem pedepsiţi adesea nu numai pentru marile păcate, dar
|