|
La 17 decembrie 1927, Lucia s-a dus lângă tabernacol, în
capela mănăstirii din Tuy, pentru a-l întreba pe Domnul cum să
îndeplinească ordinul duhovnicului ei de
a aşterne în scris anumite haruri primite de la Dumnezeu, din cauza
legăturii pe care acestea le-ar putea avea cu secretul pe care I l-a
încredinţat Prea Sfânta Fecioară. Iisus, cu o voce clară, o
făcu să audă aceste cuvinte: “Fiica mea, scrie ce ţi s-a
cerut; şi tot ce ţi-a revelat Prea Sfânta Fecioară, când a
vorbit despre acea devoţiune (către Inima Imaculată a Mariei),
scrie de asemenea. În ce priveşte restul secretului, continuă să
păstrezi tăcerea” (cf. Memorii şi Scrisori ale Sorei Lucia, p.
400; Ayres da Fonseca, p. 34).
În urma ordinului primit astfel, Lucia a revelat
(dezvăluit ce s-a petrecut în timpul apariţiei din iunie.
Mai târziu, în 1941, la ordinul episcopului de Leiria de a
aminti tot ce ar fi putut servi la completarea istorisirii despre viaţa
Jacintei, în vederea unei noi ediţii pe care o proiecta, vizionara a
dezvăluit, cu voia (îngăduinţa) Cerului, două din cele trei
părţi ale secretului din iulie.
Iată cuvintele ei:
- “Secretul cuprinde trei lucruri, şi voi dezvălui
două dintre ele.
“Primul, deci, a fost viziunea infernului.”
Are loc atunci relatarea primelor două părţi ale
secretului, aşa cum am reprodus-o la locul respectiv, relatând
apariţia din iulie (cf. Memorii III, p. 216-220; Ayres da Fonseca, p.
43-44; Galamba de Oliveira, p. 146).
În ce priveşte partea a treia a secretului vizionara a
scris-o în Casa Surorilor Dorotee de la Tuy (Spania), la 3 ianuarie 1944,
aparent pe o singură foaie de hârtie liniată (îndoită încât
să formeze 4 pagini, de un format 12/18 cm., cu 16 rânduri pe
pagină). Se ştie că Sora Lucia a făcut-o în timpul unei
boli foarte grave, la cererea Episcopului de Leiria, aşa cum am spus-o în
Introducerea acestui studiu.
Într-o scrisoare din 9 ianuarie
Sora Lucia îi comunica prelatului că textul era deja redactat şi la
dispoziţia sa, într-un plic sigilat, cum i-o ceruse acesta.
La 17 iunie, la cererea
Episcopului de Leiria, Episcopul titular de Gurza, Mons. Manuel Maria Ferreira
da Silva, se duse la Valencia, oraş portughez de frontieră, în
apropiere de Tuy, pe malurile râului Minho. Acolo, la spitalul Fonseca, primi
preţiosul document din mâinile
Sorei Lucia, prezentă şi ea în acest loc. În aceeaşi
seară documentul fu încredinţat Monseniorului Jose, la Quinta da
Formigueira, reşedinţa de ţară a prelatului, din
apropiere de Braga.
La Leiria, Mons. Jose îl puse
într-un plic mare, sigilându-l şi pe acesta şi depunându-l în seiful
Episcopiei. Pe acest plic mai mare a scris: „Acest plic, şi conţinutul
său, va trebui să fie încredinţat Eminenţei Sale Cardinalul
Manuel, Patriarhul Lisabonei, după moartea mea. Leiria, 8 decembrie 1945.
Jose, Episcop de Leiria”.
Din seiful episcopiei documentul va ieşi numai în foarte
rare ocazii şi doar pentru a fi privit din exterior de anumite persoane
privilegiate. Una dintre acestea a fost cea a celebrei fotografii a Episcopului
de Leiria având în faţă plicul sigilat. Prelatul acceptase să
facă o fotografie pentru revista „Life”, care a publicat-o la 3 ianuarie
1949.
Făcând să ajungă
plicul la Episcopul de Leiria, Sora Lucia va scrie că acesta va putea fi
deschis numai după 1960, de Patriarhul Lisabonei sau de Episcopul de
Leiria.
La începutul anului 1957, Sacra Congregaţie a Sfântului
Scaun (actuala Congregaţie pentru Doctrina Credinţei) îi ceru
Episcopului de Leiria să expedieze plicul la Roma. Acesta a fost dus
atunci la Nunţiatura Apostolică de la Lisabona de către
Episcopului auxiliar de Leiria, Monseniorul Joao Pereira Venancio. De la
Lisabona, Nunţiul, Monseniorul Fernando Cento, care a fost apoi numit
Cardinal, îl duse la Vatican, unde a fost clasat în Arhiva Secretă a
Sfântului Scaun la 4 aprilie 1957.
Nu
rezultă că Papa Pius al XII-lea, care a murit la 9 octombrie 1958, ar
fi luat cunoştinţă de Secret. Părintele Leiber, colaborator
intim al acestui pontif, spune că zvonul conform căruia Papa, citind
Secretul, ar fi plâns şi chiar ar fi leşinat, „este cu totul
gratuit, nu a fost nimic din toate acestea” (apud J. M. Alonso, La verdar sobre el Secreto de Fatima, Adevărul
despre Secretul de la Fatima, p. 43).
După
cum era şi firesc, pe măsură ce se apropia 1960, curiozitatea
legată de acest secret creştea.
La 8
februarie 1960, un serviciu al Agenţiei Naţionale de Informaţii
portugheze, bazându‑se pe declaraţii din „medii ale Vaticanului,
foarte credibile”, anunţa ca foarte probabil că Secretul de la
Fatima va fi păstrat pentru totdeauna sub sigiliu absolut. Şi
declara: „În faţa presiunilor făcute asupra Vaticanului,
afirmă aceleaşi medii, - unele ca scrisoarea să fie
deschisă şi secretul să fie dezvăluit lumii; altele, în
baza unor supoziţii că scrisoarea ar conţine profeţii
alarmante, ca aceasta să nu fie publicată, - Vaticanul a hotărât
ca textul scrisorii Sorei Lucia să nu fie dezvăluit şi să
continue să fie ţinut sub riguros sigiliu” (apud.
Sebastiao Martins dos Reis,O Milagre do Sol e o Segredo de Fatima, p.
127-128).
Ce se întâmplase de fapt? – La 17
august 1959 Ioan al XXIII-lea a primit din mâinile Părintelui Pierre Paul
Philippe OP (pe atunci comisar al Sfântului Scaun, devenit apoi Cardinal)
plicul cu Secretul. La câteva zile după ce l-a citit, ajutat de
traducătorul portughez al Secretariatului de Stat, Mons. Paulo Jose
Tavares (devenit apoi Episcop de Macao) a decis să nu îi publice,
restituindu-l Sfântului Scaun (Cf.
Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, Mesajul de la Fatima,
prezentare de Mons. Tarcisio Bertone, SDB, 26.06. 2000; cf. Şi
declaraţiei din 20 iunie 1977 a Mons. Loris Capovilla, secretar particular
al Papei Ioan al XXIII-lea, apud Pr. Jose Geraldes Freire, O Segredo de Fatima:
a terceira parte e sobre Portugal?, p. 136-137).
Chiar şi Paul al VI-lea l-a
citit la 27 martie 1965, luând o decizie asemănătoare.
La 11 februarie 1967 Cardinalul
Alfredo Ottaviani, pe atunci prefect al Sfântului Scaun, a ţinut o
conferinţă – devenită faimoasă – în aula magna a Academiei
Mariane Pontificale Internaţionale de la Roma, în cadrul unui seminar
pregătitor al sărbătoririi împlinirii a cincizeci de ani de la
apariţiile de la Fatima. Acesta povesti că fusese la Sora Lucia la
mănăstirea de la Coimbra în mai 1955 şi că îi ceruse
vizionarei să-i spună motivul pentru care Secretul trebuia să
fie cunoscut tocmai în 1960. „Pentru că atunci va fi mai clar” – răspunse
vizionara. „Ceea ce m-a făcut să mă gândesc – comentează
Cardinalul – că mesajul avea un ton profetic, pentru că doar
profeţiile sunt ascunse , cum se vede în Sfânta Scriptură, de un
văl de mister. Acestea, în general nu se exprimă într-un limbaj
manifest, clar, inteligibil pentru toţi”. (La Documentation Catholique, Paris, 19.03.1967, p. 542).
Ajungem astfel în sfârşit la
pontificatul lui Ioan Paul al II-lea, al cărui interes pentru Fatima nu
era recent, dar care a crescut după atentatul comis chiar la data de 13
mai 1981. după ce a pus să-i fie adus plicul cu Secretul, la data de
18 iulie a aceluiaşi an, s-a identificat imediat cu figura „Episcopului
înveşmântat în alb” despre care vorbeşte textul. În
legătură cu acest subiect exprimă apoi convingerea că „a
fost o mână maternă care a condus traiectoria glonţului şi
Papa agonizând s-a oprit în pragul morţii”(Meditazione ai vescovi italiani,
Meditaţie către Episcopii italieni, 13 mai 1994).
Totuşi, după aceea nu s-a
hotărât să îl publice. Numai de curând – declară Sanctitatea Sa
– „timpurile părându-mi împlinite, am considerat oportun să dau
publicităţii conţinutul aşa-zisei a treia parte a
secretului” (alocuţiune
la audienţa generală de miercuri, 17 mai 2000, Voz da Fatima nr.
933, 13.06.2000).
În ziua de 23 mai 2000, pe platoul
Sanctuarului de la Fatima, Cardinalul Angelo Sodano, secretar de stat, a fost
însărcinat de către Papa Ioan Paul al II-lea să anunţe
decizia istorică. Anunţul a fost făcut în contextul
beatificării vizionarilor Francisco şi Jacinta, pe care Sfântul
Părinte o va proclama în ziua aceea la Fatima, unde venise de la Roma în
acest scop.
Publicarea Secretului trebuia să
fie însoţită de un „comentariu adevărat” – după cuvintele
Cardinalului Sodano – a cărui elaborare fusese încredinţată
Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Aceasta, la 26 iunie 2000, a
făcut public documentul intitulat „Mesajul de la Fatima”, difuzându-l cu
mare răsunet publicitar în Sala Stampa a Sfântului Scaun şi pe
internet, în şase limbi (germană, spaniolă, franceză,
italiană şi portugheză). Întâlnirea din Sala Stampa,
retransmisă în direct de Televiziunea italiană (RAI) şi de alte
posturi TV din toată lumea, a fost prezidată de acelaşi Cardinal
Joseph Ratzinger, prefectul Congregaţiai, lângă care stătea Mons,
Tarcisio Bertone, Arhiepiscop-Episcop emerit de Vercelli şi secretarul
Congregaţei.
Documentul – ale cărui diferite
elemente le-am prezentat în relatarea anterioară - se împarte în mai multe părţi de
maximă importanţă:
a) o Prezentare generală, făcută de Mons. Bertone;
b) facsimilul manuscriselor Sorei Lucia privind cele trei părţi
ale secretului de la Fatima (pe care ne-am bazat pentru a deduce formatul foii
pe care a fost scris al treilea Secret) şi transcrierea acestora cu
caractere tipografice;
c) scrisoarea din 19 aprilie în care Papa Ioan Paul al II-lea îi cere
Sorei Lucia să răspundă „deschis şi sincer” la
întrebările care vor fi formulate de Secretarul Congregaţiei pentru
Doctrina Credinţei în numele Pontifului în legătură cu
interpretarea Secretului;
d) raportului asupra Colocviului Monseniorului Bertone şi
Episcopului de Leiria cu Sora Lucia în Carmelul din Coimbra, din 27 aprilie;
e) Comunicatul Cardinalului Sodano la Fatima din ziua de 13 mai; şi
f) În final, Comentariul teologic, redactat şi semnat de
Cardinalul Ratzinger, cu o explicaţie substanţială şi
sintetică asupra „locului teologic” al revelaţiei publice şi al
revelaţiilor private în Biserică, urmată de „o încercare de
interpretare a secretului de la Fatima”.
În conferinţa din Sala Stampa, Cardinalul Ratzinger a afirmat cu
tărie că Sfântul Scaun nu pretinde să impună această
interpretare, cu atât mai mult cu cât specialiştii au calitatea de a
aprofunda sau chiar să ofere unghiuri de vedere. Este inutil să
subliniem cu câtă prudenţă şi modestie trebuie să
procedeze pentru aceasta.
În ce ne priveşte la fel de modest ne-am străduit să o
facem de la nota de subsol 13 la 15 a acestei lucrări, recurgând la
concepte de spiritualitate montfortană (de la Sfântul Luigi M. Grignon de
Montfort), dezvoltând aceste concepte elaborate de eminentul gânditor şi
om de acţiune brazilian, profesorul Plinio Correa de Oliveira, mort în
1995.
Cu această „publicare a secretului în mod oficial” de către
însăşi Congregaţia pentru Doctrina Credinţei – cum a
subliniat Episcopul de Leiria – Fatima, Mons. Serafim de Sousa Ferreira e Silva
(cf. Interviului din săptămânalul Alfa şi Omega, apud Avvenire,
27.06.2000) – este evident că Fatima, fără a pierde
caracterul său de revelaţie particulară, capătă cu
mult mai multă importanţă în ochii credincioşilor. Şi
sporeşte în actualitate, cum a relevat acelaşi Episcop de Leiria –
Fatima, răspunzând la o altă întrebare în acelaşi interviu:
-
„Credeţi că prin acest
eveniment al publicării secretului se încheie, într-un fel, secolul al
XX-lea?
- Nu aş spune că se încheie ceva, ci mai degrabă că se
deschide ca o fereastră a speranţei
spre acest secol, speranţa convertirii personale a fiecăruia
dintre noi, a umanităţii întregi, ca să poată
găsi în sfârşit pacea” (cf. Nota 15)28
>
Foto: Cu ocazia încheierii
anului jubiliar al apariţiilor de la Fatima, Papa Pius al XII-lea se
adresează naţiunii portugheze, la 13 octombrie 1942]
|