Consacrarea Rusiei  - Inimii Imaculate a Mariei

       La 13 iunie 1929, Sora Lucia a avut o splendidă viziune a Prea Sfintei Treimi şi a Inimii Imaculate a Mariei, în cursul căreia Stăpâna Noastră i-a comunicat că “a venit momentul în care Ea voia ca eu să comunic Bisericii dorinţa sa de convertire a Rusiei şi promisiunea ei de a o converti”. Însăşi Lucia este cea care scrie:

       “Am cerut şi am obţinut permisiunea de la superiorii mei şi de la duhovnicul meu să fac Ora Sfântă de la ora unsprezece la miezul nopţii în fiecare joi seara. Într-o seară, fiind singură, îngenuncheasem lângă balustradă în mijlocul capelei, spunând, prosternată, rugăciunile Îngerului. Simţindu-mă obosită, mă ridicai şi continuai să le spun cu braţele în cruce.

       “Singura lumină era cea a lămpii. Deodată, întreaga capelă se lumină cu o lumină supranaturală şi pe altar apăru o Cruce de lumină care ajungea până în plafon. Într-o lumină mai clară, se vedea pe partea superioară a crucii o faţă de om cu partea de sus a trupului începând de la talie (Dumnezeu Tatăl), pe pieptul său un porumbel de lumină (Duhul Sfânt) şi ţintuit pe cruce trupul unui alt om (Domnul Nostru Iisus Cristos). Puţin mai jos de talia sa, suspendat în aer, se vedea un potir şi o ostie mare, pe care cădeau câteva picături de sânge din faţa Crucificatului şi dintr-o rană pe care o avea în piept.

       “Alunecând de-a lungul Ostiei, aceste picături cădeau în potir. Sub braţul drept al Crucii se afla Stăpâna Noastră (era Stăpâna Noastră de la Fatima cu Inima sa Imaculată în mâna stângă, fără spini şi trandafiri, dar cu o coroană de spini şi de flăcări) ... Sub braţul stâng (al Crucii), litere mari, făcute parcă dintr-o apă cristalină curgând pe altar, formau aceste cuvinte: “Har şi Îndurare”.

       “Am înţeles că mi-a fost arătat misterul Prea Sfintei Treimi şi am primit pe acest mister lumini pe care nu-mi este îngăduit să le revelez.

       “Apoi, Sfânta Fecioară mi-a zis: << A venit momentul: Dumnezeu îi cere Sfântului Părinte să facă, în unire cu toţi episcopii din lume, consacrarea Rusiei Inimii mele Imaculate, promiţând să o salveze prin această cale. Sunt atât de numeroase sufletele pe care Dreptatea lui Dumnezeu o condamnă pentru păcatele comise împotriva Mea, încât vin să cer reparaţie: sacrifică-te pentru această intenţie şi roagă-te>> (cf. Memorii şi Scrisori ale Sorei Lucia, p. 462 şi 464) ²⁸.

       Prin intermediul duhovnicilor ei şi al episcopului de Leiria, vizionara obţinu ca cererea Sfintei Fecioare să ajungă în acelaşi an la cunoştinţa Papei Pius al XI-lea. Acesta promise să o ia în consideraţie (cf. De Marchi, p. 311; Walsh, p. 198).

       Într-o scrisoare datată 29 mai 1930, Lucia îi povesteşte duhovnicului său, Părintele José Bernardo Gonçalves S.J.,  că Domnul Nostru, făcând-o să simtă în adâncul inimii ei Divina sa Prezenţă, a invitat-o să ceară Sfântului Părinte aprobarea pentru devoţiunea reparatoare a primelor sâmbete. Iată cuvintele vizionarei: “Dacă nu mă înşel, bunul Dumnezeu promite să pună capăt persecuţiei în Rusia dacă Sfântul Părinte binevoieşte să facă şi de asemenea ordonă tuturor episcopilor din lumea catolică să facă un act solemn şi public de reparaţie şi de consacrare a Rusiei Prea Sfintelor Inimi a lui Iisus şi a Mariei, cu promisiunea Sanctităţii Sale de a aproba şi de a recomanda, cu condiţia încetării acestei persecuţii, practica devoţiunii reparatoare deja arătată” (cf. Memorii şi Scrisori ale Sorei Lucia, p. 404).

       Mai târziu, printr-o altă comunicare interioară, Domnul Nostru Se plânse Sorei Lucia că nu a fost făcută consacrarea Rusiei: “Nu a vrut să se supună cererii mele. La fel ca Regele Franţei, se va căi şi o va face, dar va fi prea târziu²⁹. Rusia îşi va fi răspândit deja greşelile în lume, provocând războaie, persecuţii contra Bisericii: Sfântul Părinte va avea mult de suferit” (cf. Memorii şi Scrisori ale Sorei Lucia, p. 464).

         La 21 ianuarie 1935, într-o scrisoare adresată Părintelui José Bernardo Gonçalves S.J., Sora Lucia raportează că “Domnul Nostru este foarte nemulţumit că nu i s-a satisfăcut cererea” (cf. Memorii şi Scrisori ale Sorei Lucia, p. 412).

       Într-o altă scrisoare către Părintele Gonçalves, din 18 mai 1936, Sora Lucia explică: “În ce priveşte cealaltă problemă - dacă se cuvine să insistăm pentru a obţine consacrarea Rusiei  -, răspund, practic, ceea ce am spus şi altă dată. Îmi pare rău că aceasta nu a fost făcută deja; şi totuşi Dumnezeu însuşi, El care a formulat această cerere, îngăduie să fie astfel. (...) Dacă se cuvine insistat? Nu ştiu. Mi se pare că dacă Sfântul Părinte ar face-o acum, Domnul Nostru ar accepta-o şi şi-ar ţine promisiunea; şi nu încape îndoială că el ar face astfel un lucru plăcut Domnului Nostru şi Inimii Imaculate a Mariei.

       “Am avut ocazia să vorbesc interior cu Domnul Nostru şi recent L-am întrebat de ce nu ar converti Rusia fără ca Sanctitatea Sa să facă această consacrare. <<Pentru că vreau ca toată Biserica mea să recunoască în această consacrare un triumf al Inimii Imaculate a Mariei, pentru ca apoi să extindă cultul ei şi să adauge devoţiunii pentru Inima mea Divină devoţiunea pentru această Inimă Imaculată>>. Dar, Dumnezeul meu, Sfântul Părinte nu mă va crede dacă Tu însuţi nu-l vei îndemna la aceasta printr-o inspiraţie specială. <<Sfântul Părinte? Roagă-te mult pentru Sfântul Părinte. O va face, dar va fi prea târziu. Şi totuşi, Inima Imaculată a Mariei va salva Rusia. Aceasta ÎI este consacrată>>“ (Cf. Memorii şi Scrisori ale Sorei Lucia, p. 412 şi 414).

       Şi tot Părintelui Gonçalves ea îi scrie la 24 aprilie 1940:

       “Dacă El (Domnul Nostru) o vrea, El poate face să înainteze cauza rapid. Dar, pentru a pedepsi lumea, El o va lăsa să înainteze încet. Dreptatea (Judecata) Sa provocată de păcatele noastre cere să fie astfel. Suntem pedepsiţi adesea nu numai pentru marile păcate, dar de asemenea pentru indolenţa şi neglijenţa noastră în a-I satisface cererile.

       “(...) Crimele sunt numeroase, dar, mai ales, mai mare încă este neglijenţa sufletelor de la care El aştepta ardoare în slujba Sa. Numărul acelora cu care El se întâlneşte este foarte limitat” (cf. Memorii şi Scrisori ale Sorei Lucia, p. 420 şi 422) ³⁰.

       Sora Lucia revine asupra aceloraşi cugetări într-o scrisoare din 18 august 1940, adresată tot Părintelui Gonçalves:

       “Cred că îi este plăcut Domnului Nostru să fie întotdeauna cineva pe lângă Vicarul său pe pământ care să acţioneze pentru înfăptuirea dorinţelor Sale. Dar Sfântul Părinte nu o va face imediat. El se îndoieşte că aceasta este adevărată, şi are dreptate. Bunul nostru Dumnezeu ar putea, printr-o minune să-i arate cu claritate că El însuşi o cere: dar El profită de acest răgaz pentru a pedepsi, cu Judecata lui, lumea pentru atâtea crime, şi pentru a o pregăti pentru o întoarcere mai deplină spre El³¹. Dovada pe care El ne-o dă despre aceasta este protecţia specială a Inimii Imaculate a Mariei asupra Portugaliei, ca urmare a consacrării care I-a fost făcută³².

       “Oamenii aceştia de care îmi vorbeşti au dreptate să se teamă. Toate acestea ni se vor întâmpla, pentru că prelaţii noştri nu au răspuns cererilor bunului nostru Dumnezeu şi nu au implorat din toată inima Îndurarea sa şi protecţia Inimii Imaculate a Maicii noastre bune din Cer. Şi mai sunt încă în patria noastră multe crime şi păcate; şi cum acum este ora Judecăţii lui Dumnezeu pentru lume, trebuie să continuăm să ne rugăm. De aceea, aş socoti că e bine să sădim în oameni, în acelaşi timp cu o mare încredere în Îndurarea bunului nostru Dumnezeu şi în protecţia Inimii Imaculate a Mariei, nevoia de a se ruga, însoţită de sacrificiu, mai ales de acela pe care trebuie să-l facem pentru a evita păcatul” (cf. Memorii şi Scrisori ale Sorei Lucia, p. 426).

       Într-o scrisoare datată 2 decembrie 1940, Sora Lucia se adresează direct Papei Pius al XII-lea, la ordinul directorilor ei spirituali, cerând Sanctităţii Sale să consimtă să binecuvânteze devoţiunea primelor sâmbete şi să o extindă la întreaga lume, şi adăugând:

       “În 1929, Stăpâna Noastră, printr-o altă apariţie, a cerut consacrarea Rusiei Inimii sale Imaculate, promiţând prin aceasta să împiedice propagarea greşelilor sale şi să obţină convertirea ei.

       “(...) Prin mai multe comunicări interioare, Domnul nostru nu a încetat să insiste asupra acestei cereri. În ultima dintre acestea, El a promis că dacă Sanctitatea Voastră consimte să facă consacrarea lumii Inimii Imaculate a Mariei, cu menţionarea specială a Rusiei, şi să ordone ca în unire cu Sanctitatea Voastră şi în acelaşi timp să o facă toţi episcopii din lume, El va scurta zilele de tribulaţii prin care este hotărât să pedepsească naţiunile pentru crimele lor, prin intermediul războiului, foametei şi al mai multor persecuţii împotriva Sfintei Biserici şi împotriva Sanctităţii Voastre” (cf. Memorii şi Scrisori ale Sorei Lucia, p. 436; De Marchi, p. 312; Galamba de Oliveira, p. 153).

       La 31 octombrie 1942, printr-un mesaj radiodifuzat adresat Portugaliei cu ocazia încheierii anului jubiliar al apariţiilor de la Fatima, Papa Pius al XII-a a consacrat Biserica şi neamul omenesc Inimii Imaculate a Mariei.

       În 1943, Sora Lucia a avut o altă revelaţie a Domnului Nostru, pe care o raportează astfel într-o scrisoare către Părintele Gonçalves, datată 4 mai acelaşi an: “A trebuit, din ordinul Monseniorului Episcop (episcopul titular de Gurza, Mons. Manuel Maria Ferreira da Silva) să îi comunic Mons. Arhiepiscop de Valladolid un mesaj al Domnului Nostru pentru episcopii de aici din Spania, şi un altul pentru cei din Portugalia. Dumnezeu vrea ca toţi să audă glasul bunului Dumnezeu. El vrea ca cei din Spania să se reunească în reculegere şi să hotărască o reformă în rândul poporului, al clerului şi al ordinelor călugăreşti; că anumite case religioase! ... şi, în altele, numeroşi membri! ... înţelegeţi? El doreşte ca sufletele să fie făcute să înţeleagă că adevărata penitenţă pe care o vrea şi pe care o cere acum constă înainte de toate în sacrificiul pe care fiecare trebuie să şi-l impună pentru a-şi îndeplini propriile datorii religioase şi materiale. El promite sfârşirea foarte curând a războiului, luând în considerare actul pe care a binevoit să îl facă Sanctitatea Sa. Dar cum acesta a fost incomplet, convertirea Rusiei va fi lăsată pentru mai târziu. Dacă episcopii Spaniei nu se supun dorinţelor Sale, ea va fi încă o dată biciul cu care Dumnezeu îi va pedepsi (cf. Memorii şi Scrisori ale Sorei Lucia, p. 446).

       La 7 iulie 1952, prin scrisoarea apostolică Sacro Vergente Anno, Pius al XII-lea a consacrat popoarele Rusiei Inimii Imaculate a Mariei.

       Cu ocazia Conciliului ecumenic Vatican II, 510 arhiepiscopi şi episcopi din 78 de ţări au semnat o petiţie prin care cereau Vicarului lui Cristos să consacre Inimii Imaculate a Mariei întreaga lume cu menţionarea specială şi explicită a Rusiei şi a altor naţiuni dominate de comunism, ordonând ca în unire cu el şi în aceeaşi zi să o facă toţi episcopii din universul catolic. Acest document a fost prezentat personal Papei Paul al VI-lea de către arhiepiscopul de Diamantina (Brazilia), Mons. Geraldo de Proença Sigaud, în audienţa particulară din 3 februarie 1964.

       Papa Paul al VI, încheind sesiunea a III-a a Conciliului Vatican II, la 21 noiembrie 1964, “încredinţă neamul omenesc” Inimii Imaculate a Mariei, în acelaşi act în care, aplaudat de Preoţii conciliari în picioare, a proclamat-o pe Sfânta Fecioară Mater Ecclesiae (cf. Insegnamenti di Paolo VI, vol. II, 1964, p. 678).

       Papa Ioan Paul al II-lea a făcut două consacrări ale lumii Inimii Imaculate a Mariei, una la Fatima, la 13 mai 1982, şi alta la Roma, la 25 martie 1984. Cele două consacrări au fost precedate de o invitaţie a Pontifului adresată episcopilor ca ei să se unească cu el în aceste două acte. Nu sunt totuşi date pozitive pentru a evalua în ce măsură episcopii din întreaga lume au realizat consacrarea în unire cu Papa, nici pentru 1982, nici pentru 1984. În nici una dintre acestea Rusia nu a fost menţionată nominal.

       Astfel, Sora Lucia a susţinut întotdeauna, până la jumătatea lui ‘89, că nici una din consacrările menţionate nu a fost “validă” “valabilă” (acest cuvânt fiind luat în sensul corespondenţei cu condiţiile enunţate de Sfânta Fecioară vizionarei). De atunci, totuşi, Sora Lucia a început să recunoască valabilitatea consacrării făcute de Ioan Paul al II-lea la 25 martie 1984.

       Experţii discută în prezent despre poziţia Sorei Lucia. Unii aderă la noua poziţie, alţii preferă să rămână la declaraţiile anterioare.

       Subiectul este prea complex pentru ca noi să îl lămurim aici. Ajunge să remarcăm pentru moment că pronunţându-se asupra eventualei apropieri dintre această consacrare şi evenimentele spectaculoase care s-au desfăşurat în Europa de est cu prăbuşirea aparentă a comunismului, în principal în al doilea semestru al anului 1989 - apropiere care pare fi la rădăcina schimbării de poziţie a vizionarei - Sora Lucia spune clar că ea emite o opinie personală, şi nu că transmite o revelaţie supranaturală.

       Asupra acestei probleme interesante, avem un studiu în pregătire, care va fi publicat când va veni momentul.

       În sfârşit, nouă ne revine să ne rugăm cu încredere pentru ca, fără multă întârziere, părţile încă necunoscute ale Mesajului încredinţat vizionarilor să poată fi comunicate poporului credincios, pentru cel mai mare bine al sufletelor, pentru înfrângerea Revoluţiei gnostice şi egalitare şi pentru glorificarea Prea Sfintei Fecioare Maria.