|
Pelerinaj într-o privire
Ce privire! Nu mai există
nici una atât de limpede, atât de dulce, atât de curată, atât de
primitoare! În nici o altă privire nu se pătrunde atât de uşor.
Totuşi, nici o altă privire nu are atâtea profunzimi, pierzându-se
într-un orizont atât de îndepărtat. Cu cât înaintezi în această
privire, cu atât eşti mai atras spre o indescriptibilă şi
sublimă culme interioară.
- În timpul
acestui pelerinaj, această privire face mai mult decât să
învăluie sufletul care zboară în ea, îl pătrunde. Şi când pelerinul închide ochii, el crede
încă a o vedea ca pe o lumină care străluceşte în adâncul
cel mai profund al lui însuşi.
- Dacă este credincios
întreaga sa viaţă acestui zbor, când va închide defintiv ochii
această lumină va străluci în adâncul sufletului său - este
sentimentul meu - pentru întreaga eternitate ...
- Privirea este sufletul
chipului. Ce chip am în faţa mea! El ar părea inexpresiv unui prost.
Unui observator atent, el exprimă o plenitudine de suflet mai mare decât
Istoria, pentru că el atinge eternitatea; mai mare decât Universul, pentru
că el reflectă infinitul.
- Fruntea pare să
conţină gândurile care, de la o naştere până la o cruce,
îmbrăţişează toată devenirea umană. Faţa
însăşi, nasul, au un farmec “mai frumos decât frumuseţea”,
potrivit expresiei poetului. Buzele sunt tăcute, dar ele spun totul; în
orice clipă ele par să-L laude pe Dumnezeu în fiecare făptură,
după caracteristicile proprii fiecăreia şi să-L roage
pentru toate mizeriile (nenorocirile), şi tristeţile, după
intensitatea fiecăreia. Aceste buze au o elocvenţă care le-ar
face să pară fade pe cele ale lui Demostene sau Cicero.
- Şi ce să spunem de
piele, albă ca zăpada? Expresia spune totul şi nu spune nimic,
pentru că pentru a o descrie, ar trebui să imaginăm un alb care
lasă să se întrevadă în adâncimea sa, cu o discreţie
infinită, toate nuanţele curcubeului, inspirându-i în acelaşi
timp sufletului care o contemplă farmecele purităţii.
- Da, am făcut un
pelerinaj în această privire atât de plină de surprize şi,
dintr-o dată, mi-am dat seama că ea înaintează ca un pelerin
înăuntrul meu...Sărman şi îndurător pelerinaj, nu din
splendoare în splendoare, ci din lipsă în lipsă, din mizerie în
mizerie. Ajunge să mă deschid acestei priviri pentru ca fiecărui
defect ea să propună un remediu, fiecărui obstacol un ajutor,
fiecărei dureri o speranţă.
- Dar, în sfârşit, pe cine
am în faţa mea? O statuie din lemn ca multe altele, fără nici o
valoare artistică specială (deosebită). ŞI totuşi,
dacă-ţi fixezi pe ea privirea, această statuie începe să
facă să strălucească, fără să se mişte,
fără nici cea mai mică transformare, toate aceste splendori.
33
|