|
În cărţile care se ocupă de evenimentele de la
Fatima, de descrierea Apariţiilor şi de convorbirile Sfintei Fecioare
cu vizionarii, sunt inserate o serie de fapte care cuprind reacţiile
locale suscitate de Apariţii, interogatoriile la care au fost supuşi
vizionarii şi martorii, vindecările şi convertirile extraordinare
care s-au produs, detalii atât de lămuritoare privind înălţarea
spirituală a acestor copii privilegiaţi, ca şi numeroase
episoade conexe. Ceea ce este cu totul logic şi de
înţeles.
Numeroşi cititori, însă, doresc să dispună
de un text care să le îngăduie să se ataşeze într-un fel
mai specific de conţinutul însuşi al Apariţiilor, pentru a se
pătrunde mai mult de mesajul pe care Sfânta Fecioară a venit
să-l transmită oamenilor şi pentru a putea răspunde mai
bine cererilor ei.
Din dorinţa de a satisface o aspiraţie atât de
legitimă, am alcătuit o relatare care se limitează la
evenimentele petrecute între Fecioară, Îngerul Portugaliei şi
vizionari, o naraţiune, adică, din care toate celelalte
împrejurări - edificatoare şi pitoreşti, cu care este presărată
istoria Fatimei - au fost îndepărtate, pentru a fixa mai bine atenţia
asupra esenţialului.
Povestirii despre Apariţiile Îngerului în 1916 şi
ale Sfintei Fecioare în 1917 i se adaugă aceea a revelaţiilor
individuale primite izolat de unul sau altul dintre vizionari, şi în mod
special de Sora Lucia. Cum acestea reprezintă o completare
importantă a Apariţiilor de la Cova da Iria, nu se putea să le
omitem aici.
* * *
În redactarea acestui studiu, ne-am bazat în principal pe
două lucrări foarte cunoscute, pe care le recomandăm cititorilor
care doresc să aibă o istorie completă a Fatimei. Prima este cea a
scriitorului catolic nord-american William Thomas Walsh, Our Lady of Fatima. A doua aparţine
Părintelui João De Marchi, I.M.C. (Instituto Missioni Consolato), şi
se intitulează Era uma Senhora mais
brilhante que o sol ... (Era o Doamnă mai strălucitoare decât
soarele ...).
Părintele Di Marchi a petrecut trei ani la Fatima pentru
a-i interoga pe principalii martori ai evenimentelor şi pentru a consemna
cu grijă depoziţiile lor. A avut convorbiri cu Sora Lucia şi a
putut să examineze manuscrisele vizionarei, despre care vom vorbi
puţin mai departe.
William Thomas Walsh a stat în Portugalia în 1946 pentru a
face anchete şi a lua interviuri. A vorbit cu Sora Lucia şi şi-a
bazat cartea în principal pe cele patru volume de Memorii scrise de ea.
Lucrările Părintelui De Marchi şi a lui Walsh
sunt în mod deosebit demne de încredere şi concordă în mod
fundamental între ele. Totuşi, pentru mai multă siguranţă,
le confruntăm cu alţi autori, care completează anumite fapte sau
precizează anumite detalii. Acestea sunt citate la locul potrivit.
Am avut acces direct la sursa cea mai autorizată,
reprezentată, fără nici o îndoială, de manuscrisele Sorei
Lucia. Într-adevăr, în 1973 Părintele Antonio Maria Martins S.J. a publicat în sfârşit Memoriile şi Scrisorile Irmei Lucia (vezi operele citate).
Să ne fie permis să exprimăm în acest loc
dorinţa de a vedea realizată, în viitor, o ediţie critică
completă1 care să conţină, pe lângă memoriile
şi scrisorile deja publicate, diversele interogatorii la care a fost
supusă sora Lucia, diferitele documente ale procesului canonic2
şi întreaga corespondenţă a vizionarei, încă pe cale de
strângere3. Importanţa argumentului “Fatima” merită cu
siguranţă să se facă un efort atât de meritoriu.
Diversele relatări făcute de sora Lucia sunt în mod
obişnuit desemnate cu numele Memórias (Memorii) I, II, III, IV.
Primul dintre acestea, scris pe un caiet obişnuit cu
linii, este o colecţie de amintiri personale pentru biografia Jacintei. La
12 septembrie 1935, când a fost făcută exhumarea
rămăşiţelor pământeşti ale micii vizionare de la
Fatima, moartă în 1920, s-a descoperit că faţa ei s-a
păstrat intactă. Episcopul de Leiria, Mons. José Alves Correia da
Silva, i-a trimit sorei Lucia o fotografie făcută cu această
ocazie, şi ea, mulţumind, se referă la calităţile
verişoarei ei. Atunci, prelatul îi ordonă să scrie tot ce
ştie despre viaţa Jacintei, şi aşa a apărut primul
manuscris, care a fost gata în preajma Crăciunului din 1935.
* * *
În iunie 1943, Sora Lucia fu lovită de o pleurezie care a
durat multe luni, într-o alternanţă de recuperări şi
recăderi, complicată de efectele secundare ale medicamentelor. Temându-se
să nu se întâmple lucrul cel mai rău, Episcopul de Leiria, după
multe ezitări, la jumătatea lui septembrie din acel an îi ceru
vizionarei să scrie a treia parte a Secretului. Era o cerere, nu un ordin, care
o aduse pe vizionară într-o anume stare de perplexitate, pentru că nu
simţea îndemnul nici unei mişcări interioare a harului. La
mijlocul lui octombrie, Episcopul de Leiria îi dădu ordinul expres să
îndeplinească cele cerute, dar vizionara nu reuşi să-şi
învingă neliniştea interioară care o copleşea.
Consultându-l în această privinţă pe Mons.
Antonio Garcia, administrator apostolic de Tuy şi Arhiepiscop de
Valladolid, acesta o sfătui să-i expună Monseniorului José
dificultăţile pe care le are. Scrisoarea destinată vizionarei,
datată în primele cincisprezece zile ale lui decembrie fu totuşi
reţinută de superioara sorei Lucia până la mijlocul lunii
următoare.
Cu toate acestea, cu puţin mai înainte, la 2 ianuarie
1944, Sfânta Fecioară îi risipi orice îndoială apărându-i în
infirmeria locuinţei Sorei Doroteea la Tui, şi ordonându-i să
scrie tot ce i se cere. Ceea ce vizionara făcu în chiar ziua
următoare (cf. Pr. Joaquín Maria Alonso, La verdad sobre el secreto de Fátima, p. 29-36; Canonicul Sebastião
Martins dos Reis, O Milagre do Sol e o
Segredo de Fátima, p. 121; Pr. António Maria Martins SJ, Novos documentos de Fátima, p. XXV-XXVI,
nota 25).
Despre lungul itinerar al acestui text, de când a fost
consemnat pentru Episcopul de Leiria, cinci luni mai târziu, până la
publicarea lui în anul 2000, vom vorbi detaliat în partea a patra a acestui
studiu.
* * *
În aprilie 1937, Pr. Ayres da Fonseca îi atrase
atenţia episcopului de Leiria că prima povestire a Sorei Lucia
lasă să se presupună că există şi alte elemente
interesante privind Apariţiile, necunoscute până la acea
dată. Sora Lucia începu atunci
să scrie, de la 7 la 21 noiembrie în acelaşi an - la un nou ordin al
Mons. Correia da Silva - povestea vieţii sale. În această a doua
relatare, ea vorbeşte - deşi foarte sumar - şi despre Apariţiile
Sfintei Fecioare şi povesteşte pentru prima oară public despre
Apariţiile Îngerului. Până atunci, mai multe motive o
determinaseră să păstreze tăcerea în legătură cu
acest subiect: un sfat al protoiereului de Olival, stareţul Faustino José
Jacinto Ferreira - căruia ea i-a povestit despre Apariţii - sfat
întărit mai târziu de o recomandare identică a episcopului de Leiria;
pe de altă parte, criticile şi ironiile stârnite de relatarea
primelor Apariţii ale Îngerului în primăvara şi vara anului
1915, ca şi reproşurile severe ale mamei sale, au împins-o
întotdeauna spre o mare prudenţă şi discreţie. De altfel,
citind Memoriile Sorei Lucia, eşti izbit să vezi câtă aversiune
avea să vorbească despre ea însăşi, şi, prin urmare,
despre orice are legătură cu Apariţiile.
În 1941, episcopul de Leiria îi ordonă vizionarei să
scrie tot ce îşi mai putea aminti despre viaţa verişoarei ei,
pentru o nouă ediţie a cărţii despre Jacinta pe care voia
să o realizeze canonicul Galamba de Oliveira. “Acest ordin - scrie Sora Lucia - m-a atins în adâncul sufletului ca o rază de lumină,
arătându-mi că a venit momentul să dezvălui primele
două părţi ale secretului” (cf. Memoriile şi Scrisorile Sorei Lucia, p. 444).
Astfel, Sora Lucia începe al treilea manuscris prin
dezvăluirea părţilor în prezent cunoscute din Secretul de la
Fatima. Ea descrie apoi impresia pe care acestea au produs-o asupra spiritului
Jacintei. Relatarea este datată 31 august 1941.
Uimit de astfel de revelaţii, canonicul Galamba de
Oliveira trase concluzia că Sora Lucia nu a spus totul în documentele
anterioare şi insistă pe lângă episcopul de Leiria ca acesta
să-i ordone să scrie o relatare completă despre Apariţii: “Ordonaţi-i, Monsignor, (...) să
scrie TOT, absolut TOT. Pentru că o să se învârtă mult în
Purgatoriu pentru că a păstrat tăcerea asupra atâtor lucruri”.
Sora Lucia se scuză spunând că a acţionat întotdeauna
făcând ascultare. Canonicul Galamba insistă pe lângă episcop
pentru ca el să-i ordone “să spună TOT, TOT; fără
să ascundă nimic” (părând că se referă aici la cea
de a treia parte a Secretului). Episcopul preferă să nu se angajeze
în legătură cu această problemă: “Asta nu i-o ordon. În ce priveşte secretele, nu vreau să mă amestec”. El se mulţumi să-i ordone vizionarei să
facă o relatare completă despre Apariţii (cf. Memorii IV, pp. 314 şi 316 -
şi aceasta o subliniază chiar Sora Lucia). Atunci a fost redactat al
patrulea manuscris, purtând data de 8 decembrie 1941. Sora Lucia face aici
pentru prima oară o relatare sistematică şi ordonată a
Apariţiilor, şi declară la sfârşit că s-a
străduit să nu omită nimic din ce i-a mai rămas în
amintire, în afară, fireşte, de cea de a treia parte a Secretului, pe
care nu a primit încă ordin să o dezvăluie. (Cf. Memorii IV, p. 316 şi 352).
* * *
Oferind publicului prezenta lucrare, dorim să contribuim
la a face Mesajul Stăpânei Noastre de la Fatima tot mai mult cunoscut,
iubit şi urmat.
Foto: “Nu vă temeţi,
sunt Îngerul păcii. Rugaţi-vă cu mine” UNA PAGINA INTERA
|