|
A treia apariţie a Îngerului
A treia apariţie a avut loc la sfârşitul verii sau
la începutul toamnei lui 1916, din nou la grota de la Cabeço, şi s-a
petrecut astfel, tot după descrierea Sorei Lucia:
“De îndată ce am
ajuns, în genunchi, cu faţa la pământ, am început să
repetăm rugăciunea Îngerului: << Dumnezeul meu! Cred, ador,
sper şi Te iubesc etc.” Nu ştiu de câte ori am repetat această
rugăciune, când dintr-o dată am văzut strălucind deasupra
noastră o lumină necunoscută. Ne-am ridicat să vedem ce se
petrece şi l-am văzut pe Înger care ţinea în mâna stângă un
potir deasupra căruia era o Ostie, din care cădeau câteva
picături de Sânge în potir. Lăsând potirul şi Ostia suspendate
în aer, el se prosternă la pământ lângă noi, spunând de trei ori
această rugăciune:
“ - << Prea Sfântă Treime, Tată,
Fiule şi Sfântule Duh, Te iubesc din adâncul inimii şi Îţi ofer
prea scumpul Trup, Sânge, Suflet şi Dumnezeire ale lui Iisus Cristos,
prezent în toate tabernacolele de pe pământ, ca reparaţie pentru
insultele, sacrilegiile şi indiferenţa cu care este ofensat El
însuşi. Şi prin meritele infinite ale Prea Sfintei Sale Inimi şi
ale Inimii Imaculate a Mariei, îţi cer convertirea bieţilor
păcătoşi.>>
“Apoi, ridicându-se, luă
din nou în mână potirul şi Ostia, îmi dădu Ostia, apoi Jacintei
şi lui Francisco le dădu să bea conţinutul potirului,
spunând:
“ - << Luaţi şi
beţi Trupul şi Sângele lui Iisus Cristos, ofensat în mod îngrozitor
de nerecunoştinţa oamenilor. Îndreptaţi crimele lor şi
consolaţi-l pe Dumnezeul vostru>>“
Se prosternă din nou
până la pământ şi spuse din nou cu noi, de trei ori,
rugăciunea: <<Prea Sfântă Treime etc. ...>>, pe urmă
dispăru.
“Împinşi de o
forţă supranaturală care ne învăluia, l-am imitat în totul
pe Înger, prosternându-ne, adică, la fel ca el şi repetând
rugăciunile pe care le spunea. Forţa prezenţei lui Dumnezeu era
atât de intensă încât ne absorbea şi ne anihila aproape cu totul. Ne-am
simţit ca lipsiţi de senzaţii corporale un timp îndelungat. În acele zile, îndeplineam acţiunile
fizice parcă mişcaţi de aceeaşi fiinţă
supranaturală care ne adusese aici. Pacea şi fericirea pe care le
simţeam erau mari, dar numai lăuntrice, cu sufletul în întregime
concentrat în Dumnezeu. Simţeam de asemenea şi o mare
sfârşeală fizică.
“Nu ştiu de ce, dar
apariţiile Sfintei Fecioare au produs în noi efecte cu totul diferite.
Aceeaşi bucurie intimă, aceeaşi pace şi aceeaşi
fericire. Dar în locul acelei sfârşeli fizice, o anumită vioiciune
expansivă; în locul acelei descurajări în faţa Prezenţei
Divine, o tresărire de bucurie; în locul acelei greutăţi de a
vorbi, un anumit entuziasm comunicativ. Cu astfel de sentimente, eu
simţeam totuşi că inspiraţia îmi lipseşte, mai ales în
anumite lucruri. La interogatorii, aveam sentimentul unei lumini interioare ce
îmi indica răspunsurile care, fără încălcarea
adevărului, nu dezvăluia ceea ce atunci trebuia să rămână
ascuns.”
(Cf. Memorii, II, p.
118; IV, p. 322 şi 326; De Marchi, p. 62-63; Walsh, 72-74; Ayres da
Fonseca, p. 135-137; Galamba de Oliveira, p. 58-59).
Apariţiile Îngerului din 1916 au fost precedate de alte
trei viziuni. Între aprilie şi octombrie 1915, Lucia şi alte trei
mici păstoriţe, Maria Rosa Matias, Teresa Matias şi Maria
Justina, au văzut, de pe aceeaşi colină din Cabeço, suspendat în
aer, deasupra arborilor din vale, “un fel de nor mai alb decât zăpada,
transparent, de formă umană”. Era “o figură asemănătoare
unei statui de zăpadă, pe care razele soarelui o făceau aproape
transparentă”. Descrierea este chiar a Sorei Lucia (Cf. Memorii II, p. 118; IV, p. 316 şi
318; De Marchi, p. 57-58; Walsh, p. 47-49; Ayres da Fonseca, p. 132-133;
Galamba de Oliveira, p. 51).
|