|
Prima apariţie: 13 mai 1917
Cei trei vizionari se jucau la Cova da Iria când atenţia
le fu atrasă de două lumini asemănătoare fulgerului. Pe
urmă o văzură pe Maica Domnului deasupra stejarului verde. Era “o Doamnă îmbrăcată toată
în alb, mai strălucitoare decât soarele, răspândind o lumină mai
limpede şi mai intensă decât un pahar de cristal umplut cu apă
cristalină, străbătut de razele celui mai arzător soare”,
povesteşte Lucia. Faţa sa, de o frumuseţe de nedescris, nu era “nici tristă, nici bucuroasă, ci
serioasă”, cu un aer de mustrare blândă. Avea mâinile împreunate,
ca pentru rugăciune, sprijinite pe piept şi îndreptate în sus. De
mâna dreaptă îi atârna un rozariu. Veşmintele sale păreau
făcute în întregime din lumină. Tunica îi era albă şi la
fel era şi mantia, tivită cu aur, care acoperea capul Fecioarei şi îi venea până la picioare. Nu i
se vedeau nici părul, nici urechile. În ce priveşte fizionomia, Lucia
nu a putut niciodată să o descrie, pentru că i-a fost imposibil
să fixeze acest chip celest, scăldat într-o lumină orbitoare.
Vizionarii erau atât de aproape de Stăpâna Noastră - la o
distanţă de circa un metru şi
jumătate - încât se găseau în nimbul de lumină care
o înconjura, sau pe care Ea o răspândea. Convorbirea s-a
desfăşurat astfel4:
SFÂNTA FECIOARĂ: “Nu
vă temeţi. Nu vreau să vă fac rău.”
LUCIA: “De unde
sunteţi, Doamnă?”
SFÂNTA FECIOARĂ: “Sunt
din Cer” (şi Sfânta Fecioară ridică mâna pentru a arăta
cerul).
LUCIA:
Şi ce doriţi Dumneavoastră de la mine?”
SFÂNTA FECIOARĂ: “Am
venit pentru a vă cere să veniţi aici şase luni la rând5 , în ziua de 13, la aceeaşi oră.
Pe urmă voi reveni aici, a şaptea oară.”
LUCIA: Şi voi merge
şi eu în Cer?”
SFÂNTA FECIOARĂ: “Da,
vei merge.”
LUCIA: Şi Jacinta?”
SFÂNTA FECIOARĂ: “Şi
ea.”
LUCIA: “Şi
Francisco?”
SFÂNTA FECIOARĂ: “La
fel, dar el va trebui să spună multe rugăciuni.”
LUCIA: “Maria das Neves
este deja în Cer?”
SFÂNTA FECIOARĂ: “Da,
ea este aici.”
LUCIA: “Şi Amelia?”
SFÂNTA FECIOARĂ: “Ea
va rămâne în Purgatoriu până la sfârşitul lumii.
Vreţi să vă
oferiţi lui Dumnezeu pentru a suporta toate suferinţele pe care El le
va permite, ca reparaţie pentru păcatele prin care El este ofensat
şi ca implorare pentru convertirea păcătoşilor?”
LUCIA: “Da, vrem.”
SFÂNTA FECIOARĂ: “Veţi
avea, deci, mult de suferit, dar harul lui Dumnezeu va fi mângâierea
voastră.”
“ Când a pronunţat aceste
ultime cuvinte, <<harul lui Dumnezeu etc....>> a fost pentru prima
oară când Ea a desfăcut mâinile, transmiţându-ne o lumină
atât de intensă - scrie Sora Lucia - încât, pătrunzând în piepturile noastre şi în străfundul
sufletelor noastre, ne-a făcut să ne vedem pe noi înşine în
Dumnezeu, care era această lumină, mai limpede decât în cea mai
bună dintre oglinzi. Atunci, ne-a fost transmis un imbold intim, care ne-a
făcut să cădem în genunchi şi să repetăm în gând:
“ O, Prea Sfântă Treime, Te ador. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, Te iubesc
în Prea Sfânta Împărtăşanie”.
După o clipă, Sfânta
Fecioară adăugă:
- <<Rugaţi-vă
Rozariul în fiecare zi, pentru a obţine pacea lumii şi sfârşitul
războiului.>>
“Pe urmă,
povesteşte Sora Lucia, Ea începu
să se înalţe liniştit, în direcţia răsăritului,
până a dispărut în depărtare, în imensitatea cerului. Lumina
care o învăluia părea că îi deschide un drum printre aştri.”
(Cf. Memorii II, p.
126; IV, p. 330 şi 336; De Marchi, p. 58-60; Walsh, p. 52-53; Ayres da
Fonseca, p. 23-26; Galamba de Oliveira, p. 63-64).
|