|
A doua parte a secretului:
anunţarea pedepsei şi a mijloacelor de a o evita
Plini de spaimă şi parcă implorând ajutorul,
vizionarii ridicară ochii spre Sfânta Fecioară, care le spuse cu blândeţe
şi tristeţe:
SFÂNTA FECIOARĂ: “Aţi văzut infernul, unde merg
sufletele bieţilor păcătoşi. Pentru a-i salva, Dumnezeu
vrea să instaureze în lume devoţiunea pentru Inima mea
Neprihănită.
Dacă vor face ceea ce vă voi spune eu, multe suflete
vor fi salvate şi va fi pace.
Războiul se va sfârşi, dar dacă ofensarea lui
Dumnezeu nu se va opri, va începe un alt război, sub domnia lui Pius al
XI-lea, care va fi şi mai rău. 9 Când veţi vedea o
noapte iluminată de o strălucire necunoscută, să
ştiţi că acesta este marele semnal pe care Dumnezeu vi-l dă
că va pedepsi lumea pentru crimele ei, prin război, foamete şi
persecuţii la adresa Bisericii şi a Sfântului Părinte.
10
Pentru a împiedica (declanşarea războiului), voi
veni să cer consacrarea Rusiei Inimii mele Neprihănite şi
comuniunea reparatoare a primelor sâmbete. Dacă cererile mele vor fi
satisfăcute, Rusia se va converti şi va fi pace; dacă nu, ea
îşi va răspândi greşelile în întreaga lume, propagând războaiele şi persecuţiile
împotriva Bisericii: cei buni vor fi martirizaţi, Sfântul Părinte va
avea mult de suferit, mai multe naţiuni vor fi nimicite. Până la
sfârşit, Inima mea Neprihănită va triumfa. Sfântul Părinte
îmi va consacra Rusia, care se va converti, şi lumii îi va fi acordat un
răgaz de pace.
În Portugalia, se va păstra mereu Dogma
CredinţeiPentru a împiedica (declanşarea războiului), voi

Credinţei11.
Dar aceasta să nu o spui nimănui. Lui Francisco i-o
poţi totuşi spune.”
Şi puţin după aceea: “Când recitaţi
rozariul, spuneţi după fiecare mister: O, Iisuse al meu,
iartă-ne, apără-ne de focul infernului, adu la Cer toate
sufletele, mai ales pe acelea care au cel mai mult nevoie de aceasta”.
12
LUCIA: “Mai doriţi altceva de la mine?”
SFÂNTA FECIOARĂ: “Nu, pentru astăzi nu îţi mai
cer nimic în plus.”
“Ca de obicei, Ea a început atunci să se înalţe în
direcţia răsăritului, până a dispărut în imensitatea
firmamentului.”
Se auzi atunci un fel de tunet, anunţând
sfârşitul apariţiei. 13
Cf. Memórias II, p. 138; III, p. 218 şi 220; IV, p.
336-342; G. D. Marchi, p. 107-110; W. T. Walsh, p. 126-129; L. G. da Fonseca,
p. 48-49; J. Galamba de Oliveira, p. 72-78 şi 146-147.
A treia
parte a Secretului; viziune profetică a
unei pedepse iminente, a unei imense catastrofe şi a marii
întoarceri a sufletelor la Dumnezeu
|