|
Ceea ce dorea Francisco era să-l mângâie pe Domnul Nostru,
îndurerat de păcatele oamenilor. Astfel, în ajunul morţii sale, el îi
spuse Luciei:
-
„Uite, mă simt foarte rău, mai am
puţin până să merg în Rai”.
-
„Atunci, du-te; nu uita să ceri îndurare
pentru păcătoşi, pentru Sfântul Părinte, pentru mine
şi Jacinta”.
-
„Da, voi cere; dar uite, spune-i aceste lucruri
şi Jacintei, că mi-a teamă că le voi uita când îl voi vedea
pe Domnul nostru. Şi vreau mai întâi de
toate să-l mângâi” (Memorii IV, p. 304).
-
Fără îndoială de aceea a fost
răsplătit cu o viziune cerească înainte de a muri. Povesteşte
părintele Fernando Leite S.J.: „În dimineaţa de 4 aprilie, Francisco
exclamă: O, mamă, ce lumină strălucitoare acolo
lângă fereastra noastră! – Şi după câteva clipe de
dulce răpire: - Acum nu mai văd deloc” (Ancheta parohială
din 28 septembrie 1923). – După puţin timp chipul său se
ilumină de un surâs angelic; era cam ora 10 dimineaţa când,
fără să agonizeze, fără spasme, fără un
geamăt, îşi dădu cu uşurinţă sufletul (Francesco
di Fatima, p. 59-60).
-
Suntem îndreptăţiţi să credem
că însuşi Dumnezeu, Acela care este lumina infinit de frumoasă,
s-a arătat în ultimele clipe mărturisitorului Sfintei Fecioare.
|