|
“L-am văzut pe
Sfântul Părinte...”
Într-o zi, aproape de ora prânzului, aproape de puţul
casei părinţilor Luciei, Jacinta o întrebă pe aceasta:
- “Nu l-ai văzut pe Sfântul Părinte?”
- “Nu.”
- “Nu ştiu cum s-a făcut, l-am văzut pe Sfântul
Părinte într-o casă foarte mare, îngenuncheat în faţa unei mese,
cu mâinile pe faţă şi plângând. În afara casei era lume
multă: unii aruncau cu pietre în el, alţii îi strigau ocări
şi îi spuneau cuvinte murdare. Bietul Sfânt Părinte, trebuie să
ne rugăm mult pentru el!” (Cf. Memorii III, p. 228, De Marchi, p. 98-99;
Walsh, p. 85; Ayres da Fonseca, p. 136).
În timpul unei după-amiezi din august 1917, vizionarii se
găseau aşezaţi pe stâncile de pe colina Cabeco, când Jacinta
începu dintr-odată să recite rugăciunea pe care îi
învăţase Îngerul. După o tăcere profundă, ea îi spuse
verişoarei ei:
- “Nu vezi câte şosele, câte drumuri şi câte câmpuri
pline de oameni care plâng de foame şi nu au nimic de mâncare? ŞI
Sfântul Părinte într-o biserică, rugându-se în faţa Inimii
Imaculate a Mariei? ŞI atâta lume care se roagă cu el?” (Cf. Memorii
III, p. 228; De Marchi, p. 99; Walsh, p. 84; Ayres da Fonseca, p. 137).
Într-o zi, în casa Jacintei, Lucia o găsi pe gânduri
şi o întrebă:
- “Jacinta, la ce te gândeşti?”
- “La războiul care trebuie să vină. Atâta
lume are să moară! Şi aproape toţi vor merge în
infern. Multe case vor fi distruse
şi mulţi preoţi vor fi ucişi. Ascultă, eu voi merge în
Cer, dar tu, când vei vedea noaptea acea lumină pe care Doamna a spus
că se va vedea înainte, să fugi şi tu în Cer.” (Cf. Memorii III,
p. 228; De Marchi, p. 238; Walsh, p. 85; Walsh, p. 85; Ayres da Fonseca, p.
161-162).
|