Introducere - Apariţiile şi mesajul de la Fatima

       În cărţile care se ocupă de evenimentele de la Fatima, de descrierea Apariţiilor şi de convorbirile Sfintei Fecioare cu vizionarii, sunt inserate o serie de fapte care cuprind reacţiile locale suscitate de Apariţii, interogatoriile la care au fost supuşi vizionarii şi martorii, vindecările şi convertirile extraordinare care s-au produs, detalii atât de lămuritoare privind înălţarea spirituală a acestor copii privilegiaţi, ca şi numeroase episoade conexe. Ceea ce este cu totul logic şi de înţeles.

       Numeroşi cititori, însă, doresc să dispună de un text care să le îngăduie să se ataşeze într-un fel mai specific de conţinutul însuşi al Apariţiilor, pentru a se pătrunde mai mult de mesajul pe care Sfânta Fecioară a venit să-l transmită oamenilor şi pentru a putea răspunde mai bine cererilor ei.

       Din dorinţa de a satisface o aspiraţie atât de legitimă, am alcătuit o relatare care se limitează la evenimentele petrecute între Fecioară, Îngerul Portugaliei şi vizionari, o naraţiune, adică, din care toate celelalte împrejurări - edificatoare şi pitoreşti, cu care este presărată istoria Fatimei - au fost îndepărtate, pentru a fixa mai bine atenţia asupra esenţialului.

       Povestirii despre Apariţiile Îngerului în 1916 şi ale Sfintei Fecioare în 1917 i se adaugă aceea a revelaţiilor individuale primite izolat de unul sau altul dintre vizionari, şi în mod special de Sora Lucia. Cum acestea reprezintă o completare importantă a Apariţiilor de la Cova da Iria, nu se putea să le omitem aici.

                                    *      *      *

       În redactarea acestui studiu, ne-am bazat în principal pe două lucrări foarte cunoscute, pe care le recomandăm cititorilor care doresc să aibă o istorie completă a Fatimei. Prima este cea a scriitorului catolic nord-american William Thomas Walsh, Our Lady of Fatima. A doua aparţine Părintelui João De Marchi, I.M.C. (Instituto Missioni Consolato), şi se intitulează Era uma Senhora mais brilhante que o sol ... (Era o Doamnă mai strălucitoare decât soarele ...).

       Părintele Di Marchi a petrecut trei ani la Fatima pentru a-i interoga pe principalii martori ai evenimentelor şi pentru a consemna cu grijă depoziţiile lor. A avut convorbiri cu Sora Lucia şi a putut să examineze manuscrisele vizionarei, despre care vom vorbi puţin mai departe.

       William Thomas Walsh a stat în Portugalia în 1946 pentru a face anchete şi a lua interviuri. A vorbit cu Sora Lucia şi şi-a bazat cartea în principal pe cele patru volume de Memorii scrise de ea.

       Lucrările Părintelui De Marchi şi a lui Walsh sunt în mod deosebit demne de încredere şi concordă în mod fundamental între ele. Totuşi, pentru mai multă siguranţă, le confruntăm cu alţi autori, care completează anumite fapte sau precizează anumite detalii. Acestea sunt citate la locul potrivit.

       Am avut acces direct la sursa cea mai autorizată, reprezentată, fără nici o îndoială, de manuscrisele Sorei Lucia. Într-adevăr, în 1973 Părintele Antonio Maria Martins S.J.  a publicat în sfârşit Memoriile şi Scrisorile Irmei Lucia (vezi operele citate).

       Să ne fie permis să exprimăm în acest loc dorinţa de a vedea realizată, în viitor, o ediţie critică completă¹ care să conţină, pe lângă memoriile şi scrisorile deja publicate, diversele interogatorii la care a fost supusă sora Lucia, diferitele documente ale procesului canonic² şi întreaga corespondenţă a vizionarei, încă pe cale de strângere³. Importanţa argumentului “Fatima” merită cu siguranţă să se facă un efort atât de meritoriu.

       Diversele relatări făcute de sora Lucia sunt în mod obişnuit desemnate cu numele Memórias (Memorii) I, II, III, IV.

       Primul dintre acestea, scris pe un caiet obişnuit cu linii, este o colecţie de amintiri personale pentru biografia Jacintei. La 12 septembrie 1935, când a fost făcută exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale micii vizionare de la Fatima, moartă în 1920, s-a descoperit că faţa ei s-a păstrat intactă. Episcopul de Leiria, Mons. José Alves Correia da Silva, i-a trimit sorei Lucia o fotografie făcută cu această ocazie, şi ea, mulţumind, se referă la calităţile verişoarei ei. Atunci, prelatul îi ordonă să scrie tot ce ştie despre viaţa Jacintei, şi aşa a apărut primul manuscris, care a fost gata în preajma Crăciunului din 1935.

                                    *     *     *

       În iunie 1943, Sora Lucia fu lovită de o pleurezie care a durat multe luni, într-o alternanţă de recuperări şi recăderi, complicată de efectele secundare ale medicamentelor. Temându-se să nu se întâmple lucrul cel mai rău, Episcopul de Leiria, după multe ezitări, la jumătatea lui septembrie din acel an îi ceru vizionarei să scrie a treia parte a Secretului. Era o cerere, nu un ordin, care o aduse pe vizionară într-o anume stare de perplexitate, pentru că nu simţea îndemnul nici unei mişcări interioare a harului. La mijlocul lui octombrie, Episcopul de Leiria îi dădu ordinul expres să îndeplinească cele cerute, dar vizionara nu reuşi să-şi învingă neliniştea interioară care o copleşea.

       Consultându-l în această privinţă pe Mons. Antonio Garcia, administrator apostolic de Tuy şi Arhiepiscop de Valladolid, acesta o sfătui să-i expună Monseniorului José dificultăţile pe care le are. Scrisoarea destinată vizionarei, datată în primele cincisprezece zile ale lui decembrie fu totuşi reţinută de superioara sorei Lucia până la mijlocul lunii următoare.

       Cu toate acestea, cu puţin mai înainte, la 2 ianuarie 1944, Sfânta Fecioară îi risipi orice îndoială apărându-i în infirmeria locuinţei Sorei Doroteea la Tui, şi ordonându-i să scrie tot ce i se cere. Ceea ce vizionara făcu în chiar ziua următoare (cf. Pr. Joaquín Maria Alonso, La verdad sobre el secreto de Fátima, p. 29-36; Canonicul Sebastião Martins dos Reis, O Milagre do Sol e o Segredo de Fátima, p. 121; Pr. António Maria Martins SJ, Novos documentos de Fátima, p. XXV-XXVI, nota 25).

       Despre lungul itinerar al acestui text, de când a fost consemnat pentru Episcopul de Leiria, cinci luni mai târziu, până la publicarea lui în anul 2000, vom vorbi detaliat în partea a patra a acestui studiu.

                                                *     *     *

       În aprilie 1937, Pr. Ayres da Fonseca îi atrase atenţia episcopului de Leiria că prima povestire a Sorei Lucia lasă să se presupună că există şi alte elemente interesante privind Apariţiile, necunoscute până la acea dată.  Sora Lucia începu atunci să scrie, de la 7 la 21 noiembrie în acelaşi an - la un nou ordin al Mons. Correia da Silva - povestea vieţii sale. În această a doua relatare, ea vorbeşte - deşi foarte sumar - şi despre Apariţiile Sfintei Fecioare şi povesteşte pentru prima oară public despre Apariţiile Îngerului. Până atunci, mai multe motive o determinaseră să păstreze tăcerea în legătură cu acest subiect: un sfat al protoiereului de Olival, stareţul Faustino José Jacinto Ferreira - căruia ea i-a povestit despre Apariţii - sfat întărit mai târziu de o recomandare identică a episcopului de Leiria; pe de altă parte, criticile şi ironiile stârnite de relatarea primelor Apariţii ale Îngerului în primăvara şi vara anului 1915, ca şi reproşurile severe ale mamei sale, au împins-o întotdeauna spre o mare prudenţă şi discreţie. De altfel, citind Memoriile Sorei Lucia, eşti izbit să vezi câtă aversiune avea să vorbească despre ea însăşi, şi, prin urmare, despre orice are legătură cu Apariţiile.

       În 1941, episcopul de Leiria îi ordonă vizionarei să scrie tot ce îşi mai putea aminti despre viaţa verişoarei ei, pentru o nouă ediţie a cărţii despre Jacinta pe care voia să o realizeze canonicul Galamba de Oliveira. “Acest ordin - scrie Sora Lucia - m-a atins în adâncul sufletului ca o rază de lumină, arătându-mi că a venit momentul să dezvălui primele două părţi ale secretului” (cf. Memoriile şi Scrisorile Sorei Lucia, p. 444).

       Astfel, Sora Lucia începe al treilea manuscris prin dezvăluirea părţilor în prezent cunoscute din Secretul de la Fatima. Ea descrie apoi impresia pe care acestea au produs-o asupra spiritului Jacintei. Relatarea este datată 31 august 1941.

       Uimit de astfel de revelaţii, canonicul Galamba de Oliveira trase concluzia că Sora Lucia nu a spus totul în documentele anterioare şi insistă pe lângă episcopul de Leiria ca acesta să-i ordone să scrie o relatare completă despre Apariţii: “Ordonaţi-i, Monsignor, (...) să scrie TOT, absolut TOT. Pentru că o să se învârtă mult în Purgatoriu pentru că a păstrat tăcerea asupra atâtor lucruri”. Sora Lucia se scuză spunând că a acţionat întotdeauna făcând ascultare. Canonicul Galamba insistă pe lângă episcop pentru ca el să-i ordone  “să spună TOT, TOT; fără să ascundă nimic” (părând că se referă aici la cea de a treia parte a Secretului). Episcopul preferă să nu se angajeze în legătură cu această problemă: “Asta nu i-o ordon. În ce priveşte secretele, nu vreau să mă amestec”. El se mulţumi să-i ordone vizionarei să facă o relatare completă despre Apariţii (cf. Memorii IV, pp. 314 şi 316 - şi aceasta o subliniază chiar Sora Lucia). Atunci a fost redactat al patrulea manuscris, purtând data de 8 decembrie 1941. Sora Lucia face aici pentru prima oară o relatare sistematică şi ordonată a Apariţiilor, şi declară la sfârşit că s-a străduit să nu omită nimic din ce i-a mai rămas în amintire, în afară, fireşte, de cea de a treia parte a Secretului, pe care nu a primit încă ordin să o dezvăluie. (Cf. Memorii IV, p. 316 şi 352).

                                          *     *     *

       Oferind publicului prezenta lucrare, dorim să contribuim la a face Mesajul Stăpânei Noastre de la Fatima tot mai mult cunoscut, iubit şi urmat.

Foto: “Nu vă temeţi, sunt Îngerul păcii. Rugaţi-vă cu mine” UNA PAGINA INTERA