Prima apariţie a Îngerului

       Prima apariţie a Îngerului s-a produs în primăvara sau vara lui 1916, în faţa unei grote de pe colina Cabeço, aproape de Aljustrel, şi s-a desfăşurat în felul următor, după povestirea Sorei Lucia:

       “Ne jucam de câtva timp şi iată că dintr-o dată un vânt puternic scutură arborii şi ne făcu să ridicăm ochii să vedem ce se întâmplă, pentru că ziua era senină. Atunci, am zărit la o anumită distanţă, deasupra arborilor care se întindeau la răsărit, o lumină mai albă ca zăpada, având forma unui tânăr transparent, mai strălucitor decât un cristal străbătut de razele soarelui.

       “Pe măsură ce se apropia, puteam să-i distingem trăsăturile: un tânăr de 14-15 ani, de o mare frumuseţe. Eram surprinşi şi pe jumătate fascinaţi. N-am putut să rostim nici un cuvânt.

       Ajungând aproape de noi, el spuse:

        “ -  <<Nu vă temeţi. Sunt Îngerul Păcii. Rugaţi-vă cu mine.>>”

       “Aşezându-se în genunchi, plecă fruntea până la pământ. Duşi de o mişcare supranaturală, l-am imitat şi am repetat cuvintele pe care l-am auzit spunându-le:

 
Foto : La stânga: puţul de lângă casa Luciei, unde a avut loc a doua apariţie a Îngerului.

Dedesubt: colina de la Cabeco  UNA PAGINA INTERA
“<<Dumnezeul meu, cred, ador, sper şi Te iubesc. Îţi cer iertare pentru cei care nu cred, care nu adoră, care nu speră şi care nu Te iubesc.>>

       “După ce a repetat aceasta de trei ori, se ridică şi spuse:

       “ - << Aşa să vă rugaţi. Inima lui Iisus şi cea a Mariei sunt atente la glasul implorărilor voastre.>>

       Pe urmă dispăru.

       Atmosfera supranaturală care ne învăluia era atât de intensă încât aproape am pierdut, pentru un timp îndelungat, noţiunea propriei noastre existenţe: am rămas în poziţia în care ne-a lăsat, repetând mereu aceeaşi rugăciune. Prezenţa lui Dumnezeu era atât de intensă şi intimă încât nu îndrăzneam să schimbăm o vorbă nici măcar între noi. A doua zi aveam încă întregul spirit învăluit în atmosfera aceasta, care nu s-a risipit decât după un timp îndelungat.

       Nici unul dintre noi nu se gândea să vorbească despre această apariţie, nici măcar să recomande celorlalţi să păstreze secretul. Aceasta se înţelegea de la sine. Apariţia era atât de intimă, de personală, încât ar fi fost greu să spui cel mai mic cuvânt. Poate că ne-a făcut o impresie atât de copleşitoare pentru că era prima.”

       (Cf. Memorii II, p. 114 şi 116; IV, p. 318 şi 320; De Marchi, p. 51-52; Walsh, p. 39-40; Luiz Gonzaga Ayres da Fonseca, p. 121; Galamba de Oliveira, p. 52-57).