A treia apariţie a Îngerului

       A treia apariţie a avut loc la sfârşitul verii sau la începutul toamnei lui 1916, din nou la grota de la Cabeço, şi s-a petrecut astfel, tot după descrierea Sorei Lucia:

       “De îndată ce am ajuns, în genunchi, cu faţa la pământ, am început să repetăm rugăciunea Îngerului: << Dumnezeul meu! Cred, ador, sper şi Te iubesc etc.” Nu ştiu de câte ori am repetat această rugăciune, când dintr-o dată am văzut strălucind deasupra noastră o lumină necunoscută. Ne-am ridicat să vedem ce se petrece şi l-am văzut pe Înger care ţinea în mâna stângă un potir deasupra căruia era o Ostie, din care cădeau câteva picături de Sânge în potir. Lăsând potirul şi Ostia suspendate în aer, el se prosternă la pământ lângă noi, spunând de trei ori această rugăciune:

            “ - << Prea Sfântă Treime, Tată, Fiule şi Sfântule Duh, Te iubesc din adâncul inimii şi Îţi ofer prea scumpul Trup, Sânge, Suflet şi Dumnezeire ale lui Iisus Cristos, prezent în toate tabernacolele de pe pământ, ca reparaţie pentru insultele, sacrilegiile şi indiferenţa cu care este ofensat El însuşi. Şi prin meritele infinite ale Prea Sfintei Sale Inimi şi ale Inimii Imaculate a Mariei, îţi cer convertirea bieţilor păcătoşi.>>

       “Apoi, ridicându-se, luă din nou în mână potirul şi Ostia, îmi dădu Ostia, apoi Jacintei şi lui Francisco le dădu să bea conţinutul potirului, spunând:

       “ - << Luaţi şi beţi Trupul şi Sângele lui Iisus Cristos, ofensat în mod îngrozitor de nerecunoştinţa oamenilor. Îndreptaţi crimele lor şi consolaţi-l pe Dumnezeul vostru>>“

       Se prosternă din nou până la pământ şi spuse din nou cu noi, de trei ori, rugăciunea: <<Prea Sfântă Treime etc. ...>>, pe urmă dispăru.

       “Împinşi de o forţă supranaturală care ne învăluia, l-am imitat în totul pe Înger, prosternându-ne, adică, la fel ca el şi repetând rugăciunile pe care le spunea. Forţa prezenţei lui Dumnezeu era atât de intensă încât ne absorbea şi ne anihila aproape cu totul. Ne-am simţit ca lipsiţi de senzaţii corporale un timp îndelungat.  În acele zile, îndeplineam acţiunile fizice parcă mişcaţi de aceeaşi fiinţă supranaturală care ne adusese aici. Pacea şi fericirea pe care le simţeam erau mari, dar numai lăuntrice, cu sufletul în întregime concentrat în Dumnezeu. Simţeam de asemenea şi o mare sfârşeală fizică.

       “Nu ştiu de ce, dar apariţiile Sfintei Fecioare au produs în noi efecte cu totul diferite. Aceeaşi bucurie intimă, aceeaşi pace şi aceeaşi fericire. Dar în locul acelei sfârşeli fizice, o anumită vioiciune expansivă; în locul acelei descurajări în faţa Prezenţei Divine, o tresărire de bucurie; în locul acelei greutăţi de a vorbi, un anumit entuziasm comunicativ. Cu astfel de sentimente, eu simţeam totuşi că inspiraţia îmi lipseşte, mai ales în anumite lucruri. La interogatorii, aveam sentimentul unei lumini interioare ce îmi indica răspunsurile care, fără încălcarea adevărului, nu dezvăluia ceea ce atunci trebuia să rămână ascuns.”

       (Cf. Memorii, II, p. 118; IV, p. 322 şi 326; De Marchi, p. 62-63; Walsh, 72-74; Ayres da Fonseca, p. 135-137; Galamba de Oliveira, p. 58-59).

       Apariţiile Îngerului din 1916 au fost precedate de alte trei viziuni. Între aprilie şi octombrie 1915, Lucia şi alte trei mici păstoriţe, Maria Rosa Matias, Teresa Matias şi Maria Justina, au văzut, de pe aceeaşi colină din Cabeço, suspendat în aer, deasupra arborilor din vale, “un fel de nor mai alb decât zăpada, transparent, de formă umană”. Era “o figură asemănătoare unei statui de zăpadă, pe care razele soarelui o făceau aproape transparentă”. Descrierea este chiar a Sorei Lucia (Cf. Memorii II, p. 118; IV, p. 316 şi 318; De Marchi, p. 57-58; Walsh, p. 47-49; Ayres da Fonseca, p. 132-133; Galamba de Oliveira, p. 51).